Nicolae Ciucă condamnă atacul asupra fostului premier japonez Shinzo Abe: „Un prieten apreciat al României”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Guvernul României
FOTO: Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, un mesaj prin care Guvernul României condamnă cu fermitate atacul asupra fostului prim-ministru japonez Shinzo Abe.

„Guvernul României condamnă cu fermitate atacul asupra fostului prim-ministru Shinzo Abe, unul dintre cei mai importanţi lideri ai Japoniei şi un prieten apreciat al României. Transmitem gândurile şi rugăciunile noastre familiei şi poporului japonez, în aceste momente dificile”, a scris Nicolae Ciucă, vineri,  pe Twitter. 

Şi preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj asemănător vineri, prin care a condamnat împuşcarea fostului premier japonez

Shinzo Abe se află în stare critică după ce a fost împuşcat la un eveniment electoral din oraşul Nara, în timp ce ţinea un discurs, a anunţat prim-ministrul nipon Fumio Kishida, citat de CNN, precizând că medicii se luptă pentru a-i salva viaţa. „O astfel de faptă este neiertat”, a punctat Fumio Kishida, referindu-se la cel care l-a împuşcat pe Abe.

Vezi şi: Campania electorală din Japonia a fost întreruptă, după ce fostul prim-ministru Shinzo Abe a fost împuşcat VIDEO

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite