Moțiunea USR împotriva lui Virgil Popescu, respinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moțiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Energiei a fost respinsă de Camera Deputaților, cu 85 de voturi pentru, 191 de voturi contra și o abținere.

Moțiunea împotriva ministrului Energiei a fost respinsă în plenul Camerei Deputaților FOTO: Facebook
Moțiunea împotriva ministrului Energiei a fost respinsă în plenul Camerei Deputaților FOTO: Facebook

Președintele Camerei Deputaților a precizat că moțiunea nu a întrunit numărul necesar de voturi. Pentru a trece moțiunea ar fi trebuit să întrunească voturile „pentru” a jumătate plus unul din cei prezenți.

USR a depus, pe 1 septembrie, în plenul Camerei Deputaților, o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. Partidul a susținut prin această moțiune că ministrul Energiei, prin schema de plafonare și compensare, a generat panică și incertitudine în mediul economic. 

Dezbaterile asupra moțiunii „România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetența lui Virgil Popescu” au avut loc în ședința de marți a Camerei Deputaților.

Virgil Popescu a acuzat USR, în ședința Camerei Deputaților de marți, de subminarea sectorului energetic românesc, cerând ca partidul să ia măsuri împotriva europarlamentarilor care se opun energiei hidro în România și Europa.

„USR, vă acuz de subminarea sectorului energetic românesc și vă cer să luați măsuri împotriva dlui Ștefănuță și a tuturor europarlamentarilor USR care se opun energiei hidro în România și Europa! Totul trebuie să aibă o limită!”, a precizat ministrul Energiei. 

În timp ce la București USR mimează grija față de sectorul energetic românesc, la Strasbourg, săptămâna viitoare vor fi supuse la vot Directiva RED 3 regenerabile împreună cu două amendamente nefavorabile energiei hidro din România, iar cel mai activ susținător al acestora este Nicolae Ștefănuță. Atât de dramatică este situația, încât am primit mesaje din partea reprezentanților în Parlamentul European al unei alte țări aliate, pentru a ne asigura că interesele meschine ale USR nu pun în pericol întreaga arhitectură energetică europeană. Deci, la Bruxelles aleșii pe listele USR sabotează pe față România! Haideți să vedem ce fac și în România”, a precizat Virgil Popescu. 

Simonis: Am văzut acuzații, miștouri și ironii

Liderul de grup al PSD, Alfred Simonis, a fost nemulțumit de modul cum a decurs dezbaterea moțiunii. Liderul de grup de la PSD le-a bătut obrazul USR-iștilor care au încercat să-l întrerupă.

Am sperat până în ultima clipă că opoziția cu puterea și toate forțele politice pro-occidentale vor încerca printr-un instrument, chiar criticând pe unde s-a greșit, să vină și cu soluții, să spună ce putem face împreună. Să înțelegem ce e de făcut. Am văzut acuzații, miștouri și ironii”, a punctat Simonis. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite