Lupta continuă: Ponta și Băsescu se ”bat” pentru scaunul de la următorul Consiliu European

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful statului a glumit cu jurnaliştii când a fost întrebat despre pariticiparea lui la Consiliul European. Preşedintele Băsescu a fost întrebat de jurnalişti, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii informale a Consiliului European, dacă îl vor vedea la reuniunea din 28 iunie."De ce? Nu veniţi?", a răspuns Băsescu, râzând.

Totul în contextul în care ieri, premierul Victor Ponta a transmis Parlamentului scrisoarea prin care cere tranşarea problemei oficialului catre va reprezenta România la Consiliu.

"Este vorba de prezentarea în faţa Camerelor reunite a principalelor teme aflate pe agenda europeană şi a obligaţiilor pe care România trebuie să le îndeplinească rapid, fie că este vorba de Schengen, de Mecanismul de Cooperare şi Verificare, discuţiile privind fondurile structurale şi politica agricolă comună şi toate celelalte teme care apar în această perioadă ca fiind stringente pe agenda europeană", a spus Ponta.

"Intenţionez să mă adresez Parlamentului şi aştept ziua şi ora când va fi organizată o şedinţă comună în plen pentru a prezenta această Declaraţie", a spus Ponta, arătând că Parlamentul va trebui să emită un mandat de reprezentare a României la UE.

Premierul a anunţat, luni, că va solicita Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor să organizeze un plen comun în care Parlamentul să decidă mandatul pentru Consiliul European şi pe cel pe care îl consideră îndreptăţit să reprezinte România la summit-ul din 28 iunie.

Ponta a precizat că el şi preşedintele Traian Băsescu au poziţii divergente în ceea ce priveşte reprezentantul României la Consiliul European şi a explicat că la Consiliul European se discută teme care ţin de activitatea Executivului şi a subliniat că opinia sa este că România trebuie reprezentată de primul-ministru.

Premierul a arătat că Parlamentul trebuie să acorde mandat de fiecare dată înainte de Consiliul European, reuniunea semestrială, celui care reprezintă România acolo, şi a precizat că va respecta decizia Legislativului, indiferent care va fi aceasta.

Conform articolului 80 din Constituţie, preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. De asemenea, potrivit articolului 91, preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil.

Articolul 102 prevede însă că Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite