Le Figaro: „În ţara lui Eugen Ionescu, absurdul nu mai contează. USL refuză să îngroape securea războiului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În contextul ultimelor evenimente de pe scena politică românească şi făcând referire la „presiunile inacceptabile“ în urma cărora a demisionat ministrul român de Interne, cotidianul franez Le Figaro aminteşte de ceea ce se întreba cândva scriitorul german Bertolt Brecht: „nu ar fi mai simplu pentru un guvern să demită poporul şi să aleagă apoi un altul?“

În fond, aceasta este soluţia aleasă de coaliţia de guvernare de centru-stânga aflată la putere la Bucureşti, scrie Le Figaro, amintind că la o săptămână de la eşecul referendumului, USL refuză să îngroape securea războiului.

„Hotărâtă să-l debarce pe preşedinte, în ciuda avertismentelor Uniunii Europene, coaliţia de guvernare contestă validitatea listelor electorale. Guvernul încearcă, într-un fel, aşa cum afirmă europarlamentarul Cristian Preda, reinventeze listele electorale. În ţara lui Eugen Ionescu, absurdul e la ordinea zilei. Fără voia sa, ministrul de interne, membru al USL, s-a trezit în centrul acestei polemici. La 24 iulie, el a confirmat că listele au fost actualizate cu cel puţin trei săptămâni înainte de referendum. Cu toate acestea, joia trecută ministerul său a trimis Curţii Constituţionale o altă notă în care se spunea că MAI nu poate garanta exactitatea listelor electorale“, comentează publiaţia citată.

În interiorul USL, domină o confuzie totală, notează publicaţia. Crin Antonescu, care aspiră la locul lui Traian Băsescu, doreşte cu ardoare organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate în septembrie. Mai prudent, premierul Victor Ponta a spus ca va respecta voinţa poporului, exprimată la urne, dar acest lucru nu l-a împiedicat să ceară autorităţilor locale actualizarea listelor electorale până la 31 august, atunci când Curtea se va reuni. Dar CCR a difuzat un comunicat, luni, în care dezminte afirmaţiile şefului executivului: Curtea a cerut listele electorale în baza cărora s-a organizat referendumul, şi nu actualizarea listelor.

În urma demisiei ministrului de Interne, guvernul a fost remaniat. Această remaniere are puţine şanse de a frâna aberanta împotmolire a clasei politice din România“, conchide Le Figaro.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite