Iohannis, întrevederi cu șase ambasadori străini, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare

0
Publicat:

Președintele României i-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, pe noii ambasadori din Elveția, Franța, Irlanda, Bosnia și Herțegovina, Iordania și Argentina.

Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency
Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency

Klaus Iohannis a urat noilor ambasadori succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-i pe aceștia de întreg sprijinul autorităților române în arest.

În discuția cu ambasadorul Confederației Elvețiene, Massimo Baggi, președintele României a evidenția relația foarte bună dintre cele două state și dinamica ascendentă a dialogului politic și potențialul deosebit al cooperării economice și sectoriale, cu precădere în domenii precum educația, cultura și securitatea cibernetică.

„Cei doi interlocutori s-au referit și la cea de-a doua contribuție elvețiană pentru reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene, care reprezintă un instrument foarte important pentru aprofundarea și diversificarea cooperării bilaterale româno-elvețiene, prin finanțarea de proiecte valoroase pe întreg teritoriul României”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Relațiile bilaterale excelente și dinamica ridică a dialogului politico-diplomatic au fost evidențiate și în timpul discuției cu ambasadorul Republicii Franceze, Nicolae Warnery

„Cei doi interlocutori au subliniat că în toate sectoarele de activitate există deja proiecte de cooperare româno-franceze, fapt care se reflectă în tendința ascendentă a schimburilor economice și în dezvoltarea legăturilor dintre cele două țări. România și Franța au o coordonare foarte bună la nivelul UE, al NATO, al Francofoniei și în cadru multilateral, precum și o cooperarea strânsă în domeniul apărării, completată de o viziune comună cu privire la actualele provocări de securitate generate de războiul din Ucraina”, precizează sursa citată.

Klaus Iohannis a subliniat în timpul discuțiilor cu ambasadorul francez „ aprecierea deosebită a țării noastre pentru asumarea de către Franța a rolului de națiune-cadru în eforturile NATO de apărare și descurajare pe Flancul Estic și a mulțumit pentru prezența trupelor franceze pe teritoriul nostru încă de la începutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei”. În replică, diplomatul a precizat că trupele franceze vor continua să fie prezente în România și să conducă grupul de luptă NATO atât timp cât autoritățile române vor considera necesar.

În cadrul discuțiilor cu ambasadorul Republicii Irlanda, Brendan Ward, președintele României a apreciat relațiile foarte bune și cooperarea bilaterală și la nivelul Uniunii Europene, subliniind interesul pentru impulsionarea schimburilor economice și a dialogului bilateral.

De asemenea, au fost amintite ca domenii de interes comun pentru intensificarea cooperării sectoriale, schimburile comerciale, aflate în creștere, și investițiile, precum și domeniul cultural, prin extinderea contactelor româno-irlandeze și la nivel local: „Cei doi interlocutori au evidențiat rolul important al comunității românești bine integrate din Irlanda în impulsionarea cooperării dintre cele două state pe linie socială, educațională și culturală, contribuind astfel la o mai bună cunoaștere reciprocă și la diversificarea relațiilor româno-irlandeze”.

Sprijinul pentru aderare, amintit în discuția cu oficialul bosniac

Președintele României a discutat și cu ambasadorul Bosniei și Herțegovinei, Milorad Živković, ocazie cu care Iohannis a  încurajat consolidarea dialogului dintre cele două țări, atât pe dimensiunea politică, cât și pe componenta economică, prin valorificarea la un nivel superior a potențialului existent.

Klaus Iohannis a reiterat sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Bosniei și Herțegovina, calea europeană reprezentând, în actualul context geopolitic, singura opțiune validă pentru statele din Balcanii de Vest.

Totodată, șeful statului român a exprimat disponibilitatea de continuare a sprijinului ţării noastre și al său personal pentru eforturile de integrare a Bosniei și Herțegovina în familia Uniunii Europene, bazată pe comunitatea de valori, principii și standarde democratice.

În replică, ambasadorul bosniac a mulțumit autorităților române pentru sprijinul constant acordat Bosniei și Herțegovina în procesul de integrare europeană, exprimând speranța autorităților de la Sarajevo de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până la finalul acestui an.

Discuții și cu diplomații din Iordania și Argentina

În cadrul discuțiilor purtate cu ambasadorul  Regatului Hașemit al Iordaniei, Mutaz Khasawneh, Președintele României a reconfirmat interesul pentru aprofundarea dialogului politico-diplomatic foarte bun, precum și pentru dinamizarea cooperării economice și sectoriale bilaterale, cu accent pe extinderea domeniului investițiilor și a comerțului bilateral.

„Președintele Klaus Iohannis a evidențiat progresele înregistrate de ambele părți în domenii precum educația, apărarea, afacerile interne, situațiile de urgență și agricultura, subliniind necesitatea menținerii acestei tendințe pozitive prin punerea în aplicare a celor convenite și prin identificarea de noi proiecte, în special în domeniul economic”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Rezultate „deosebite” ale vizite președintelui Iohannis au fost discutate în timpul dialogului cu ambasadorul Republicii Argentina, Carlos Alejandro Poffo.

Oficialul român a a subliniat potențialul de extindere a relațiilor bilaterale în domenii de interes comun precum educația, domeniul economic, comerț, protecția mediului, gestionarea dezastrelor și a situațiilor de urgență și cercetarea agricolă.

„Președintele Klaus Iohannis a exprimat, totodată, aprecierea pentru nivelul relațiilor dintre cele două state, bazate pe aproape un secol de interacțiune și pe o moștenire latină comună, reconfirmând interesul pentru consolidarea relațiilor economice cu Argentina, astfel încât cooperarea bilaterală să atingă potențialul real”, precizează sursa citată.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite