Instanța respinge contestația lui Mircea Geoană privind reprezentarea în BEC, dar admite sesizarea CCR
0Instanța Supremă a respins cererea lui Mircea Geoană de a desemna un reprezentant în BEC, dar a admis sesizarea Curții Constituționale privind unele articole din Legea 370/2004.
Instanţa supremă a respins marţi o contestaţie depusă de Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale, prin care acesta cerea anularea unui hotărâri a Biroului Electoral Central prin care i-a fost refuzată solicitarea de a avea un reprezentant în BEC, conform agerpres.
Pe 11 octombrie, Mircea Geoană a propus desemnarea unui reprezentant al său în cadrul BEC, însă solicitarea i-a fost respinsă două zile mai târziu. Biroul Electoral Central susţine că prevederile Legii 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României nu acordă candidaţilor independenţi posibilitatea desemnării unui reprezentant în BEC, ci doar partidelor parlamentare şi neparlamentare care au propus candidaţi.
Mircea Geoană a atacat decizia BEC în instanţă, însă contestaţia sa a fost respinsă. Pe de altă parte, Instanţa supremă a admis o solicitare a lui Geoană privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor mai multor articole din Legea nr. 370/2004, prevederi care se referă la modul de constituire a Biroului Electoral Central şi Birourilor electorale judeţene.