Guşă, despre alegerile prezidenţiale din 2019: „Iohannis, candidat al PNL. PSD, fără prezidenţiabil“. Ce nume ar putea avansa social-democraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consultantul politic Cozmin Guşă a declarat, într-o intervenţie la Realitatea TV, referitor la alegerile prezidenţiale din 2019, că PNL îl va susţine drept candidat pe Klaus Iohannis, iar în cazul PSD, lucrurile sunt incerte, având în acest moment „un candidat de paie - Gabriela Firea“.

„PNL dacă nu îşi asumă clar, ca pe o decizie mare, un scop politic precis, candidatura lui Iohannis, el nu e un partid care sa aibă importanţă publică. Iar PSD nu are prezidenţiabil în momentul acesta. Are unul de paie - Gabriela Firea - care ocupă doar un loc necredibil pentru pesedişti, ca să nu se aşeze cineva pe acel loc. Liviu Dragnea o foloseşte pe Firea ca din punct de vedere public să ţină ocupat locul de prezidenţiabil la PSD. Pentru că altfel, Dragnea nu mai are nici autoritatea şi nici importanţa necesară în partid. Prima candidatură despre care se va vorbi va fi cea a lui Mihai Tudose, a doua va fi cea a lui Ţuţuianu. Plus că vor mai ieşi câţiva de la PSD care se vor considera îndreptăţiţi să-şi aroge această candidatură. Jocul e sofisticat. Fiecare se ocupă în şoaptă de aceste lucruri, pentru că Dragnea este timorat de o posibilă chemare la DNA, pe care încearcă să o demonteze, iar aici, partidele trebuie să se pregătească pentru două elemente care vor marca campania: normalitatea şi prosperitatea", a declarat Cozmin Guşă, pentru Realitatea TV.

Consultantul politic a explicat că atât Iohannis, cât şi candidatul PSD vor să-şi securizeze în acest moment două elemente fără de care nu pot să câştige în alegeri: parteneriatele externe şi mass-media. „Ele nu au fost asumate. Nimeni nu şi-a asumat un proiect naţional şi cetăţenii să observe în timp evoluţia pozitivă. Şi atunci, parteneriatele externe ale candidatului vor foarte importante. Aici are un avans considerabil Iohannis, care şi-a pregătit această ofensivă şi la ora actuală are securizată o relaţionare cu cei doi parteneri majori ai României, şi anume SUA-Trump şi UE-Germania. Pe când candidatul PSD, pierzând prin comportamentul amatoristic al lui Dragnea de la începutul anului, meciul de reprezentare în SUA, a reuşit să-şi securizeze un partener tăcut dar eficient - Israel. Este un partener cu influenţă regională şi mondială serioasă. Dragnea va fi candidat, părerea mea, dacă rezistă până atunci. Dar nu cred că va rezista. Israelul poate să confere şi o portiţă de relaţionare în SUA, un loc pe care cei din PSD l-au pierdut pentru că au acţionat amatoristic", a completat Guşă. 

Consultantul politic a subliniat că mass-media este o miză politică, dar că politicienii nu şi-au asumat-o transparent. „Acum sunt la un prag în care îşi dau seama că acest instrument foarte important, strategic, reprezintă interfaţa de comunicare cu cetăţenii şi trebuie să aibă grijă, pentru că nu mai merge numai cu şantaje. Jocul cu mass-medie pe care trebuie să se bazeze candidaţii trebuie să-l pregătească de acum. Niciunul dintre candidaţi nu va putea să comunice eficient dacă nu va avea o mass-media care să acopere ţara. Dar nu au avut grijă de mass-media până acum“, a conchis Guşă. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite