Fost consilier prezidențial, despre protestul din Piața Victoriei: „Nu este democrație, este anarhie / Mai periculoasă decât sărăcia”
0Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate, a criticat într-o postare protestul din Piața Victoriei de luni, susținând că s-au comis încălcări ale legii, și trebuie sancționate corespunzător.

„Ce se întâmplă acum în Piața Victoriei, nu este democrație, este anarhie. Iar asta este mai periculoasă decât sărăcia. Să protestezi este una, e democratic. Să ataci clădirea guvernului este cu totul altceva. Este o încălcare a legii și trebuie sancționată corespunzător”, a declarat Iulian Fota.
În continuare, acesta vorbește în postare despre demisia lui Iohannis, dar apelează și la nevoia oamenilor de stat în contextul actual de instabilitate politică.
„Până facem rocada de la Cotroceni, poate face și Premierul ceva util, apărând statul de drept și sprijinind instituțiile care apără și aplică legea. Inclusiv declarându-și sprijinul public pentru Jandarmerie și Poliție.
Prin autoritate și poziționare publică corectă trebuie descurajați toți cei care încearcă să profite de acest moment de slăbiciune al statului.
Avem acum nevoie, mai mult ca niciodată, de oameni de stat!”, a mai declarat acesta.
Până acum, la manifestația inițiată de Călin Georgescu, s-au adunat peste 1.000 de persoane. Șase din ele au fost scoase din mulțime de către jandarmi, printre care și un cetățean polonez, care avea asupra sa un briceag.
„Până în acest moment, jandarmii au identificat și extras din mulțime șase persoane, pentru faptul că au încălcat prevederile cadrului legal în vigoare prin comiterea de fapte penale și contravenționale.
În acest context, vor fi dispuse măsurile impuse de prevederile cadrului normativ actual”, a declarat jandarmeria.
Zilele acestea, Călin Georgescu a lansat inițiativa ca luni, 10 februarie, românii să boicoteze supermarketurike încurajându-i să cumpere exclusiv de la producători locali.