Două funcții-cheie țintite de România la nivel european. Ciolacu, detalii de culise despre negocieri

0
Publicat:

Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, luni seară, că a negociat cu propria familie politică două funcții-cheie la nivel european. Prim-ministrul a afirmat că este convins că și liderul liberalilor Nicolae Ciucă va avea o abordare similară, în contextul Congresului PPE

Ciolacu despre discuțiile din Coaliției Foto: INQUAM Photos Octav Ganea
Ciolacu despre discuțiile din Coaliției Foto: INQUAM Photos Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu a confirmat că la nivel european există în acest moment o înțelegere între Partidul Popular European și Partidul Social European, cu privire la modul în care se va alcătui administrația UE.

„Categoric da. Dar ea a fost și acum patru ani. Nici popularii, nici socialiștii nu au singuri 50%. În Europa se vorbește foarte des, și mai ales la nivelul liderilor europeni de acel coridor sanitar care să se facă pentru populiști și pentru extremiști. Asta înseamnă că forțele democratice, inclusiv Renew, să se unească și să facă acest coridor sanitar ca la decizie extremiștii să nu poată ajunge. Și eu cred că este o decizie înțeleaptă, o decizie corectă, mai ales în contextul european actual”, a declarat premierul, la Antena 3, după ce a fost întrebat dacă există în acest moment o înțelegere la nivelul UE, între cele două familii politice rivale, motiv pentru care coaliția de guvernare a decis o listă comună la europarlamentare.

Prim-ministrul a susținut că a discutat cu liderul partenerilor de coaliție, Nicolae Ciucă, pentru a avea o abordare comună comună cu privire la pozițiile pe care le țintește România la nivel european.

„Eu înainte să plec la Roma am vorbit cu președinte (al Senatului n.r.) Nicolae Ciucă de a avea o abordare comună în ceea ce privește România și unde se găsește România în structurile europene în viitor. Și dl. Nicolae Ciucă, acum, înainte de a veni popularii, familia europeană din care face parte, am stat de vorbă și împreună am transmis liderilor și socialiștilor și popularilor, ce poziții și unde dorește România să se regăsească. Este o abordare corectă. Este pentru prima oară când cele două mari partide din România au aceiași poziție și aceiași voce, depășind orice fel de orgoliu”, a afirmat Ciolacu.

Întrebat dacă a negociat poziții pentru România în viitoarea Comisie, premierul a răspuns: „Categoric că da”. 

Liderul PSD a precizat că își dorește ca țara noastră să fie reprezentată și la nivel de vicepreședinte al Comisiei și la nivel de vicepreședinte al Parlamentului European, menționând că a insistat pentru un mandat de comisar în zona Economică sau unul de comisar pentru Vecinătăți.

Da, eu cred că România trebuie să se găsească reprezentată și la nivel de vicepreședinte al Comisiei și la nivel de vicepreședinte al Parlamentului European. Politica înseamnă negociere. Am spus foarte clar care sunt solicitările noastre. Sunt ferm convins că și dl. Nicolae Ciucă va negocia și dânsul tot în aceiași direcție. Ca să fii vicepreședinte de exemplu al Comisiei, trebuie să fi fost două mandate de Comisar, fost prim-ministru sau fost președinte de stat. Să nu iasă breaking news că o să iasă dl. Iohannis, că nu am avut această discuție. Ce am insistat eu foarte mult, pentru un comisar în zona Economică, o să fie foarte importantă în perioada următoare și Comisarul pentru Vecinătăți. Aici ținând cont și de contextul cu Republica Moldova, cu Balcanii de Vest și cu Ucraina. Vor fi două portofolii foarte importante. Dacă va apărea din nou va fi și portofoliul de apărare la european”, a declarat Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat dacă a obținut un răspuns la cerințele menționate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite