Dominic Fritz, primul pas pentru înlocuirea Elenei Lasconi de la șefia USR. Decizia, luată de partid pe repede înainte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Salvați România (USR) a organizat, luni dimineața, o ședință a Biroului Național pentru desemnarea reprezentantului partidului în contextul deciziei BEC prin care i se interzice promovarea lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale.

Dominic Fritz a înlocuit-o pe Elena Lasconi la conducerea USR Foto: Arhivă
Dominic Fritz a înlocuit-o pe Elena Lasconi la conducerea USR Foto: Arhivă

Dominic Fritz, prim-vicepreședinte al USR, a fost votat ca reprezentant al partidului, fiind și un pas important spre preluarea conducerii USR, potrivit unor surse din interiorul partidului.

Fritz va ține legătura cu filialele locale, cu secretarul general și va putea convoca ședințele interne, atribuții care, până acum erau ale președintelui de partid. 

Potrivit unor surse din partid, o parte a reprezentanților nu au avut acces la eveniment, inclusiv șefa formațiunii politice, Elena Lasconi.  

O altă decizie privește împuternicirea secretarului general al USR să gestioneze situația contractelor formațiunii politice. „Biroul Național al USR a decis, în acord cu statutul partidului, să împuternicească secretarul general pentru gestionarea contractelor partidului.

Pentru a asigura buna funcționare și continuarea activității USR în condiții statutare, Biroul Național l-a mandatat pe secretarul general să preia responsabilitatea gestionării tuturor contractelor încheiate de USR.

Această decizie, luată cu unanimitatea celor prezenți, are scopul de a operaționaliza funcționarea internă a partidului și de a permite derularea activităților curente.

Practic, secretarul general va avea mandatul de a semna, administra și lua toate măsurile necesare pentru executarea contractelor încheiate cu terți, pentru buna administrare și eficientizarea activității partidului”, arată un comunicat al formațiunii.

Elena Lasconi, îndepărtată de lideri partid în plină campanie prezidențială

USR a hotărât recent să renunțe la sprijinul candidaturii Elenei Lasconi în alegerile din 4 mai. Decizia vine în urma unui sondaj realizat la comanda USR, în perioada 2-7 aprilie, care o plasează pe Elena Lasconi, candidata partidului la alegerile prezidențiale, pe locul cinci, cu 4,1% dintre voturi.

Membrii USR i-au cerut inițial în privat șefei partidului să se retragă din cursa prezidențială în favoarea lui Nicușor Dan. Lasconi a refuzat și a acuzat într-un mesaj intern că este „supusă presiunilor sistemului” să se retragă și că „baroni și găști USR” fac „jocul sistemului”.

Lasconi a mai spus că, miercuri „o parte din colegii noștri fricoși, vor face o conferință de presă prin care vor pretinde că Uniunea Salvați România, prin niște fricoși, își declară susținerea pentru un salvator din exterior. Sunt doar fricoși sau cai troieni? Întreb”.

Cei cinci lideri care vor debarcarea șefei USR sunt: Dominic Fritz, Ionuț Mosteanu, Dan Barna, Allen Coliban și Stelian Ion.

Știre în curs de actualizare.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite