Dialog halucinant între ministrul Culturii şi un deputat PNL pe tema concedierii pilelor din instituţii: Şi amantele sunt oameni
0Daniel Breaz (PSD) şi Tinel Gheorghe (PNL) au avut un dialog aproape de necrezut, în cadrul unei emisiuni la Antena 3. Tinel Gheorghe i-a spus social democratului că pilele, rudele şi amantele PSD-iştilor trebuie date afară din ministere. „Dar şi ei sunt oameni!”, i-a răspuns Breaz.
Ministrul demis al Culturii s-a încurcat în replicile sale despre tăieri de salarii şi concedieri, la un moment dat afirmând că nu e normal să fie date nici amantele sau persoanele cu pile, deoarece şi ele sunt „oameni”.
Tinel Gheorghe: Nu ne putem bate joc de banii publici, aşa cum a făcut PSD. De aceea, reducem numărul de ministere.
Daniel Breaz: Adică daţi oameni afară. De ce daţi oameni afară?
Tinel Gheorghe: Nu dăm afară oameni care-şi fac treaba, dar aţi umplut ministerele, instituţiile cu pile, amante, cunoştinţe, rude… tot felul de politruci pe care-i plătim degeaba, pentru că ei nu ştiu să facă nimic. Da, clientela PSD nu mai are ce căuta în ministere!
Daniel Breaz: Deci, daţi oameni afară.
Tinel Gheorghe: Da, dăm afară pilele şi amantele voastre, ale PSD-iştilor!
Daniel Breaz: Dar şi ei sunt oameni.
Daniel Breaz, autorul replicii despre rămânerea amantelor în funcţii, este ministru demis al Culturii în Guvernul Dăncilă.