Dan Cărbunaru, după ce Emilia Şercan a acuzat acţiuni de defăimare şi intimidare: Guvernul susţine total libertatea presei. Premierul cere investigaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Călin
FOTO Inquam Photos / George Călin

Guvernul susţine total libertatea presei, iar premierul cere investigaţii vizând orice formă de ameninţare la adresa jurnaliştilor şi tragerea la răspundere a vinovaţilor, a transmis purtătorul de cuvânt al Executivului Dan Cărbunaru, după ce jurnalista Emilia Şercan a acuzat acţiuni de defăimare şi intimidare ca urmare a dezvăluirilor referitoare la plagiatul din lucrarea de doctorat a prim-ministrului Nicolae Ciucă.

„Guvernul României susţine total libertatea presei. România este o ţară democratică, în care dreptul la informare şi  libertatea de expresie sunt sacre. Premierul Nicolae Ciucă solicită autorităţilor competente ca orice formă de intimidare a jurnaliştilor sa fie investigată, iar vinovaţii traşi la răspundere", a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Jurnalista Emilia Şercan a acuzat luni că autorităţile statului au orchestrat o operaţiune de kompromat împotriva sa după ce a dezvăluit că teza premierului Nicolae Ciucă este plagiată, iar acum încearcă să muşamalizeze această acţiune.

Ea afirmă că în decurs de o lună a fost vizată de trei acţiuni distincte de ameninţare, defăimare şi intimidare şi că una dintre acestea a fost făcută, potrivit probelor pe care le deţine, cu complicitatea unor persoane din instituţii ale statului.

În replică, IGPR a precizat că două dintre dosarele penale referitoare la violarea vieţii private deschise ca urmare a plângerilor depuse de jurnalistă, dosare pentru care a fost extinsă urmărirea penală şi pentru acces ilegal la un sistem informatic, au fost reunite şi preluate de Parchetul Tribunalului Bucureşti.

La acest moment, la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, există în lucru doar dosarul penal referitor la ameninţare, sub supravegherea procurorului. "În prezent, se aşteptă un răspuns, într-un ordin european de anchetă, vital pentru continuarea activităţilor procedurale", subliniază IGPR.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite