Dacian Cioloş: O să refacem poza de Guvern şi o să punem toate doamnele în faţă, dincolo de orice regulă de protocol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Dacian Cioloş şi-a exprimat nemulţumirea, duminică dimineaţă, la o emisiune de radio, faţă de fotografia de grup a Guvernului în care femeile care deţin anumite portofolii în Cabinetul său au fost aşezate în spatele bărbaţilor, dar a precizat că acesta a fost protocolul, el adăugând că poza va fi refăcută „cu prima ocazie“.

„Şi pe mine m-a deranjat când am văzut, nu mi-am dat seama de acest lucru atunci când poza a fost făcută. A fost, să spun aşa, regula de protocol de aranjare a ministerelor care le-a dus pe doamne în spate, aşa cum în Parlament, în momentul votului în plen, am fost puţin supărat că doamnele au fost puse în spate şi bărbaţii în faţă. Mi s-a explicat că aceasta este regula de protocol, că ministerele se pun în ordinea alfabetică, sau au fost decise de cei din Parlament să le pună în ordine alfabetică şi atunci întâmplarea a făcut că doamnele au fost puse în spate", a spus premierul Dacian Cioloş, duminică dimineaţă, într-un interviu la Radio România Actualităţi.

În plus, liderul de la Palatul Victoria a adăugat că fotografia de grup a miniştrilor va fi refăcută. „Cu prima ocazie cu care îi voi avea pe toţi miniştrii la şedinţa de Guvern, o să refacem poza şi, dincolo de orice regulă de protocol, o să-mi asum eu această responsabilitate să punem doamnele în faţă, pentru că oamenii care au făcut aceste observaţii au avut dreptate“, a mai explicat Dacian Cioloş.

De asemenea, premierul a reiterat faptul că e mulţumitm de faptul că în echipa sa sunt numeroase femei, încercându-se echilibrarea de gen în cadrul Executivului. 

„Eu am făcut afirmaţia că o treime din membrii Guvernului sunt femei cu titlul de mândrie, n-am căutat cu orice preţ să fie aşa, dar aşa s-a întâmplat şi mi se pare semnificativ, pentru că pe multe probleme bărbaţii au un mod de a aborda lucrurile, femeile un alt mod de a aborda lucrurile şi cred că echilibrul este important atunci când se ia o decizie, echilibru pe care femeile îl aduc şi noi bărbaţii avem nevoie de multe ori de acest echilibru pentru a ne tempera modul de a rezolva anumite lucruri“, a conchis Dacian Cioloş.

Fotograful Bogdan Stoica a identificat zece greşeli din prima fotografie de grup a Guvernului Cioloş. 

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite