Cum se spală pe mâini politicienii prinși în scandalul azilelor groazei
0Descoperirile făcute în azilele din Ilfov au adus în prim-plan trei personaje politice asupra cărora există suspiciuni că nu ar fi dat atenţie, din funcţiile pe care le aveau, chinurilor la care erau supuși bătrânii. Însă Gabriela Firea, Marius Budăi sau Florentin Pandele nu consideră necesară demisia, invocând motive banale pentru a-și păstra pozițiile.
Marius Budăi nu are de gând să demisioneze de la șefia Ministerului Muncii în urma scandalului azilelor din județul Ilfov. Demnitarul susține că nu demisia sa contează, ci ce se va întâmpla în viitor și cum pot fi preîntâmpinate asemenea situații.
„Eu cred că nu contează mai mult sau mai puțin demisia mea. Contează mai mult ce facem de acum încolo și cred că societatea civilă trebuie să facă ce face societatea civilă și politică să facă altcineva. Putem pune o grămadă de întrebări «de ce, de ce, de ce?». Haideți să facem, haide să schimbăm lucruri și să preîntâmpinăm astfel de întâmplări nefericite“, a declarat Marius Budăi.
Chestionat de jurnaliști dacă s-a gândit să își dea demisia, răspunsul ministrului a fost: „Mulțumesc frumos pentru întrebare“.
Ministrul Muncii are în subordine o parte din agențiile cu atribuții de control în centrele de îngrijire și asistență. Mai mult, el ar fi retras avizul Centrului de Resurse Juridice (CRJ) de a vizita azilele. ONG-ul este cel care a sesizat situaţia din respectivele centre încă de la sfârşitul anului trecut. Organizaţia spune că a trimis patru sesizări ministerului pe acest subiect, iar la sfârşitul lunii martie Marius Budăi ar fi denunţat acordul de colaborare pentru vizitarea inopinată a centrelor rezidențiale de către CRJ.
Mai mult, o investigaţie jurnalistică arată că Ministerul Muncii ar fi fost sesizat de locuitorii oraşului Voluntari cu privire la situaţia unuia dintre centre.
De cealaltă parte, Gabriela Firea, un personaj puternic în PSD (prim-vicepreşedinte al partidului) şi ministru al Familiei, apare în investigaţiile jurnalistice prin prisma apropierii de persoane care ar fi avut legături cu cel puţin unul dintre centre. Mai exact, una dintre surorile ei ar fi lucrat la Serviciul de Asistenţă Socială Ilfov, având funcţie de conducere, iar una dintre atribuţii fiind verificarea unor astfel de azile, scriu jurnaliștii de la Buletin de Bucureşti. De asemenea, Ligia Gheorghe, consiliera şi prietena Gabrielei Firea, a fost vicepreședinte al Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz“, care coordona unul dintre azile.
Ministrul a negat că ar fi avut cunoştinţă despre ce se petrecea în azile şi a spus în ce condiţii şi-ar da demisia. „Justiția și instituțiile care au atribuții să își facă treaba, să scoată la iveală responsabilii și să-i tragă la răspundere. Dacă există cea mai mică acuzație care mă privește direct, nu voi ezita să mă retrag! Până atunci, oare chiar crede cineva că eu aș fi putut închide ochii la asemenea suferințe dacă aș fi știut? Nu pot să înghit la nesfârșit toate acuzațiile nefondate și neverificate care mi se aduc în spațiul public, care îmi vizează întreaga familie“, susține social-democrata.
Un ordin de confidențialitate, scuza primarului Pandele
Nu în ultimul rând, Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari şi soţul Gabrielei Firea, este unul dintre personajele politice-cheie care apar în investigaţiile jurnalistice.
După ce Buletin de Bucureşti şi Centrul de Investigaţii Media au publicat un articol cu documente din care reiese că Primăria Voluntari ari fi fost sesizată în repetate rânduri de locuitorii din oraş cu diferite situaţii privind unul dintre azile, fiind chemată chiar în instanţă pentru furnizarea unor informaţii cu privire la funcţionarea centrului, Florentin Pandele susține că nu a fost informat de subalterni, acuzând chiar că angajaţii instituţii ar fi primit ordin de la anchetatori să nu îi dea informaţii.
„Este semnătură cu bare între «N» și «D». Deci, nu este semnătura mea. Este semnat cu bară în dreptul primarului. (..) Am sunat la directoarea de la DGASPC și Poliția Locală, să-mi prezinte înscrisuri. Nu am fost informat. (..) Când i-am întrebat pe colegi de ce nu am fost informat, mi s-a spus: «Domnule primar, nu puteam să vă informăm». Au fost informați în scris, de instituții abilitate ale statului, că nu trebuiau să mă informeze“, a declarat edilul într-o emisiune la Realitatea, luni seara, 10 iulie. În cadrul emisiunii, edilul a prezentat şi un document datat 10 iulie, ora 23.15 (cu câteva minute înainte de a intra in direct), semnat de mai mulţi dintre subalternii lui, respectiv secretarul general al oraşului Voluntari, un director al Poliţiei locale şi un şef din cadrul direcţiei de asistenţă socială judeţeană, act prin care structurile menţionate îşi asumă că nu i-au spus edilului despre situaţia azilelor.
Ce spune Iohannis
Președintele României a descris scandalul privind azilele din Ilfov drept o „rușine națională“, punctând că persoanele vinovate trebuie să răspundă. Iohannis a evitat să spună dacă Gabriela Firea, Florentin Pandele și Marius Budăi ar trebui să își dea demisia, însă a făcut trimitere şi la vinovaţii din zona politică.
Întrebat dacă ar trebui demisii politice, Iohannis a precizat: „Nu știu cine e vinovat politic, sper ca aceia care sunt în poziții să ia măsuri politice să aibă curajul să o facă“.