Crin Antonescu: Preşedintele României, fie el şi interimar, nu primeşte ordine de la nimeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, vineri, că toate actele guvernamentale din ultima perioadă au fost "perfect legale şi constituţionale", iar Constituţia nu a fost încălcată decât de preşedintele suspendat Traian Băsescu. Vezi aici declaraţiile lui Antonescu

Am petrecut cea mai mare parte a mandatului de trei zile de  preşedinte interimar cu reprezentanţii diplomatici ai ţărilor celor mai importante. Există o serie de dezinformări legate de situaţia din România.

În România nu a fost încălcată Constituţia, decât de către preşedintele suspendat Traian Băsescu.

S-a vorbit despre revocarea din funcţie a Avocatului Poporului. Vă reamintesc că legea prevede explicit posibilitatea revocării Avocatului Poporului.

Parlamentul poate să investească un Avocat al Poporului agreat de toate partidele.

S-a vorbit despre ordonanţa de urgenţă a CCR. S-a vorbit despre o amputare, ceea ce nu s-a întâmplat, este vorba doar de hotărârile Parlamentului.

Legile României se fac în România, supuse controlului Curţii Constituţionale.

Legiutorul este Parlamentul, nu Curtea Constituţională.

Premierul a fost la Bruxelles pentru a lămuri lucrurile.

Înţeleg interesul iresponsabil al unor politicieni şi al instrumentelor propagandistice.

S-a vorbit despre observatori trimişi la referendum, aşa cum se întâmplă departe de graniţele Europei.

Se vorbeşte de poruncile pe care CE le-ar fi dat domnului Ponta.

Nu există aşa ceva pentru că nu avem un astfel de document.

Cum putea domnul Barosso să îi spună lui Victor Ponta ce să facă preşedintele, fie el şi interimar.

În privinţa legii referendumului, avem o ordonanţă de urgenţă în vigoare şi o lege declarată constituţională, care a venit la Preşedinţie spre promulgare.

Dacă eu voi promulga legea, reuniunea Parlamentului nu mai are obiect.

S-a vorbit despre faptul că preşedintele Comisiei Europene i-ar fi spus domnului prim-ministru Ponta să-i spună preşedintelui României că n-are voie să schimbe oamenii din conducerea Parchetului, în fine, o listă, un «to do list» sau «to do not list».

Vreau să fie încă o dată foarte limpede, preşedintele României, deplin sau interimar, nu primeşte ordine şi dispoziţii de la nimeni, cu excepţia Parlamentului în unele cazuri şi cu excepţia poporului român atunci când el se pronunţă

Am spus de la început că nu vor fi schimbaţi procurorul general şi şeful DNA; dar am hotărât acest lucru din motivele pe care vi le-am prezentat.

Ce spun asta fac, nu sunt Traian Băsescu.

Am primit o scrisoare de la preşedintele suspendat, Traian Băsescu.

Răspunsul se găseşte în legislaţie

Domnule Băsescu, daţi ordine oamenilor dumneavoastră să înceteze defăimarea României.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite