Crin Antonescu, încântat de discursul de la Cluj al șefului SRI

0
0

Fostul președinte PNL, Crin Antonescu, s-a declarat încântat de discursul de la Cluj al șefului SRI, Eduard Hellvig, pe care acesta l-a rostit zilele trecute în fața unor studenți de la Universitatea Babeș-Bolyai.

Crin Antonescu, încântat de discursul de la Cluj al șefului SRI Foto Facebook/Crin Antonescu
Crin Antonescu, încântat de discursul de la Cluj al șefului SRI Foto Facebook/Crin Antonescu

Antonescu a fost întrebat la Digi24 depre semnificația discursului pe care Hellvig l-a susținut la evenimentul care a marcat 15 ani de la debutul Studiilor de Securitate și intelligence la Universitatea Babeș-Bolyai. 

„Chiar mă gândeam, după ce am văzut acest discurs, că probabil în spațiul public românesc, legat de politică cel puțin, nimeni nu a spus mai mult în mai puține apariții sau mai puține ieșiri. Trebuie să vă spun din capul locului că pentru mine, discursul lui Eduard Hellvig de la Cluj este un eveniment.

Poate pare o afirmație exagerată, dar dacă-mi aduc bine aminte, eu nu am auzit, cred, niciodată un astfel de discurs în România și despre România acestor decenii. E, pentru mine, o admirabilă combinație de analiză lucidă și de emoție nedisimulată, un discurs bogat, personal, într-un cuvânt, memorabil. Nu-mi amintesc, probabil niciodată la un înalt demnitar din acești ani, o viziune atât de articulată despre trecut - pe care o putem împărtăși sau nu, e altă discuție, dar ea este articulată - însoțită de ceea ce doar în câteva cuvinte se poate propune ca un proiect pentru viitor. Întru totul remarcabilă această ieșire, întru totul remarcabil acest discurs și semnificațiile sale sunt multiple.

Dar ceea ce de la bun început pentru mine este absolut remarcabil este viziunea, profesiunea de credință și mesajul care, într-un loc simbolic și cu destinatari simbolici, a fost adresat, la urma urmelor, nu de directorul SRI sau doar de directorul SRI, ci de omul public care este Eduard Hellvig”, a declarat Crin Antonescu, miercuri seara, la Digi24.

În ceea ce privește discursul lui Hellvig despre un posibil proiect de viitor, Antonescu a afirmat că nu știe dacă șeful SRI va reveni în viața politică propriu-zisă după încheierea mandatului la SRI.

„Eu nu știu. Chiar nu știu dacă Eduard Hellvig va reveni în viața politică propriu-zisă după ce își va încheia mandatul la SRI. Nu pot decât să sper, în paranteză fie spus”, a adăugat Crin Antonescu. 

Eduard Hellvig a declarat, marți, că de multe ori politicienii așteptau indicații de la ofițeri SRI. Directorul SRI și-a cerut scuze pentru această greșeală a instituției. Astfel, Antonescu a precizat că este remarcabil că un șef SRI vorbește pentru prima oară despre un aspect important despre care s-a tăcut multă vreme: relația servicii-politicieni-politică.

„Eu încă o dată folosesc cuvântul - și nu mi se pare acoperitor: e  remarcabil, pentru că dacă e acum să discutăm de postura din care Eduard Hellvig face aceste afirmații, eu cred că va fi o cerere de acord cu mine că noi n-am mai auzit nu doar un director al SRI, dar un înalt demnitar la putere al statului român să vorbească nu doar despre erori, ci despre păcate ale acestei instituții, să-și ceară scuze pentru ele, chiar și pentru cele din perioada dinainte de a fi condusă de către domnia sa, după cum, încă o dată, salut faptul că în acest discurs, cu o anumită reținere, evident, Eduard Hellvig vorbește pentru prima dată despre un anumit aspect despre care s-a tăcut mult, al acestei relații servicii-politicieni-politică.

Da, știm cu toții, deplângem cu toții, mai mult sau mai puțin sincer, amestecul serviciilor în politică la noi, ca și probabil în alte părți, dar s-a vorbit mai puțin despre această perspectivă, întru totul reală, asupra căreia Eduard Hellvig, în discursul de ieri, deschide o fereastră și o propune discuției”, a ținut să precizeze Crin Antonescu.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite