Cîţu, despre dosarul creditului din SUA: A fost respins de instanţa americană. Eram foarte uşor de găsit în 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu FOTO Facebook / Florin Cîţu
Florin Cîţu FOTO Facebook / Florin Cîţu

Florin Cîţu a avut o primă reacţie după dezvăluirile privind existenţa unui al doilea dosar pe rolul instanţelor din SUA, de data aceasta civil. Premierul susţine că există o decizie de respingere a acestui caz de către instanţă. Este vorba despre o datorie de aproape 7.000 de dolari, pentru care ar fi fost chemat în instanţă. Cazul a fost închis pentru că nu a fost de găsit.

„M-am informat şi eu, este de fapt o decizie de respingere a unei sentinţe civile de care nu am fost informat niciodată, s-a întâmplat în 2009”, a declarat Florin Cîţu, luni.

Deşi judecătorii ar fi respins dosarul din cauză că nu au reuşit să dea de urma lui Cîţu,premierul spune:„Eram foarte uşor de găsit pentru oricine dorea să mă găsească în 2009, dacă era ceva, dar repet realitatea juridică este că acel dosar a fost respins de instanţa Statelor Unite, iar eu am încredere în justiţia din Statele Unite”.

În contextul anchetei din SUA privind conducerea sub influenţa alcoolului, Florin Cîţu a fost întrebat dacă a consumat droguri, însă premierul a refuzat să răspundă. 

Potrivit Mediafax, la 6 ani după plecarea din SUA, Florin Cîţu a fost chemat în judecată în instanţa din Iowa pentru o datorie neplătită de peste 6.600 de dolari de pe un card de credit. Cazul a fost însă respins temporar pentru că actualul premier nu a fost de găsit la acel moment, iar firma de recuperare nu a mai redeschis ulterior procesul civil.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite