Ciolacu, precizări despre criza facturilor: Luni vom mai avea două discuţii. Una pe OUG privind plafonarea şi compensarea, una despre ce facem după 1 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD FOTO Facebook
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD FOTO Facebook

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că luni vor fi discuţiile finale referitoarea la ordonanţa de urgenţă care va fi dată pentru plafonarea şi compensarea facturilor la energie şi gaze, iar una despre soluţia care trebuie găsită şi după 1 aprilie, fiind posibilă revenirea la o piaţă reglementată timp de 6 luni.

„Au fost două întâlniri între preşedinţii partidului, una pe OUG care intră luni în transparenţă. Şi luni vom mai avea o discuţie între preşedinţi. Fiecare poate veni cu completări, dacă e nevoie”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă. 

Liderul PSD a subliniat că ar urma să fie o discuţie şi despre posibila revenire la o piaţă reglementată. „Apoi, e o discuţie ce va facem de la 1 aprilie încolo. Poate vom veni cu o reglementare a preţurilor pentur 6 luni. Sunt vreo 15 state care au venit cu această soluţie”, a completat Ciolacu.

Referitor la cererile de demisii din partea PSD şi PNL pentru Alexandru Rafila şi Virgil Popescu, Ciolacu a precizat: „Cred că am lămurit lucrurile ieri. Chiar vorbim cu domnul Rafila de lucruri serioase. Intervenţia domnului Tudose, domnul a fost şi prim-ministru. Evaluarea miniştrilor o face primul ministru. Dacă vrem să trăim într-o coaliţie normală. Însă domnul Tudose are şi o expertiză pe domeniul energetic”. 

Referitor la evlauarea miniştrilor, preşedintele a subliniat că atributul este doar al premieruluil

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite