Ciolacu, ironic în privința cărții lui Ciucă, promovată cu milioane de euro: „O să fie un bestseller, sunt convins”
0Premierul Marcel Ciolacu a ironizat cartea partenerului său de coaliție, liberalul Nicolae Ciucă. Liderul PSD a spus despre volumul „Un ostaș în slujba țării” că „o să fie un bestseller”.
După ce investigația Snoop a dezvăluit că PNL a cheltuit milioane de euro pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă, Ciolacu a fost întrebat, miercuri, în timpul unei conferințe de presă, despre banii plătiți de PNL din fonduri publice pentru producerea și montarea panourilor care promovează volumul, panouri care au împânzit țara.
„Am înțeles că au fost folosite (fondurile- n.r.) la lansarea unei cărți. O să fie un bestseller, sunt convins, mai ales dacă ținem cont de ce promovare a avut”, a declarat Ciolacu, potrivit antena3.ro.
„Onoarea nu este doar pe panouri”
Anterior, în timpul vizitei la la Bruxelles, Marcel Ciolacu a lansat un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă, în contextul neînțelegerilor de atunci privind stabilirea datei alegerilor prezidențiale, amintește Antena 3.
„Poate trebuie să înțelegem că onoarea nu este doar pe panouri, onoarea este și în discuțiile în cadrul coaliției”, spunea, pe 27 iunie, Marcel Ciolacu.
Amintim că site-ul Snoop.ro a făcut recent investigații cu privire la panourile pe care este promovată cartea lui Nicolae Ciucă, „Un ostaș în slujba țării”, iar PNL a recunoscut că publicitatea cărții, aflată deja în a patra lună, costă 510.000 de euro pe lună, incluzând chiria pentru expunere publicitară, TVA și taxele locale.
Mai mult, potrivit investigației citate, partidul a plătit încă 450.000 de euro din bani publici pentru producerea și montarea panourilor, astfel încât cheltuielile totale au ajuns deja la două milioane de euro și se estimează că vor ajunge la patru milioane de euro până în noiembrie.
„Noi am făcut rezervare, putem considera că nu au costat nimic panourile și le-am plătit strict în zona electorală, iar, în rest, le-am ocupat cu altceva. Noi am luat panourile pentru campania electorală, în rest puteam pune pe ele orice. Dacă veți trimite la o companie, Euromedia, Exclusiv Media, cele care dețin 14.000 – 20.000 de panouri, dacă solicitați să vă dea octombrie – noiembrie, veți vedea că prețul e explodat. Noi am făcut un deal că am luat pe un an de zile”, a explicat prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan.