Ciolacu despre varianta Mircea Geoană: „Nu a fost discutată în interiorul partidului până în acest moment”

0
Publicat:

Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, susține că varianta candidaturii lui Mircea Geoană nu a fost discutată în interiorul partidului până în acest moment. „Dacă mă uit la tot profilul celor care au câştigat în acest moment, nu văd profilul trecutului, dimpotrivă”, a afirmat șeful Guvernului.

Premierul Marcel Ciolacu FOTO: FB
Premierul Marcel Ciolacu FOTO: FB

„Mircea Geoană nu a fost discutată în interiorul partidului până în acest moment. Şi nici eu, personal, n-am avut o discuţie de câţiva ani cu domnul Mircea Geoană pentru o astfel de eventualitate (...). Eu cred, în primul rând, ar trebui să am o discuţie cu domnul Mircea Geoană şi nu eu, eu împreună cu colegii mei”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă.

Premierul a mai subliniat că, dacă se uită la profilul celor care au câştigat alegerile în acest moment, nu vede „profilul trecutului”.

„Încerc să explic că lumea se schimbă, avem un milion de tineri care au venit pentru prima oară la vot sau au avut această posibilitate. Vom vedea câţi dintre ei au fost la vot şi eu nu rămân prizonierul unui cerc. În politică, trebuie să vezi realităţi, trebuie să vezi schimbările şi dorinţele electoratului. Atunci cu certitudine vei câştiga alegeri. Dacă mă uit la tot profilul celor care au câştigat în acest moment, nu văd profilul trecutului, dimpotrivă”, a transmis Ciolacu.

Consiliul Politic Naţonal al PSD s-a desfăşurat, vineri, 14 iunie 2024, în sala „Academiei Sâmbăta” a Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, pentru analizarea rezultatelor alegerilor locale şi europarlamentare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite