Ce pensie are Traian Băsescu. „Dacă vor fi majorări mai primesc 300 de lei. Mai am şi o indemnizaţie, dar nu poţi să ştii cum se supără Parlamentul şi o taie“
0
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat, vineri, la Timişoara, că are o pensie de 3.300 lei, iar dacă vor exista majorări în anul 2018, va mai primi 300 de lei în plus.
Întrebat, într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul PMP Timiş, dacă şi-a calculat pensa, după anunţata modificare a valorii punctului de pensie, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu a declarat că nu a făcut acest lucru, dar a remarcat o majorare a acesteia, în ultima perioadă.
”Nu am calculat, dar pensia mea a evoluat pozitiv. Am ieşit la pensie cu 2.985 de lei pe data de 4 noiembrie 2014. Mi s-a mărit, am ajuns la vreo 3.300 acum şi dacă va mai fi o mărire vor mai fi încă vreo câteva sute de lei, probabil vreo 300 de lei”, a declarat Traian Băsescu.
Fostul şef al statului a mai spus că el beneficiază şi de o indemnizaţie, pe lângă pensie.
”Eu mai beneficiez de prevederea legală că un fost preşedinte primeşte, dar nu e pensie, un fost preşedinte beneficiază de 75% din salariul preşedintelui, dar nu poţi să ştii niciodată când se supără parlamentul şi taie facilitatea asta. Aşa că baza e pensia”, a precizatTraian Băsescu.
Traian Băsescu a ieşit la pensie în anul 2014, după 44 de ani de muncă.