Cazul Nordis. A fost demarată procedura parlamentară pentru înființarea unei comisii comune de investigare
0Deputatul PNL Florin Roman anunţă că luni a fost demarată procedura parlamentară pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare comune de investigare a cazului Nordis şi face apel la toate forţele politice să semneze acest demers.
„Am semnat şi demarat azi procedura parlamentară pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare comune de investigare a tunului imobiliar Nordis-PSD. Marcel Ciolacu se opune aflării adevărului. El este cel care a susţinut-o pe Laura Vicol să ajungă în fruntea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, unde a fost dosită legea PNL anti-ţepe. Mai mult, domnul Ciolacu nu a prezentat nici acum documentele solicitate de PNL, care să lămurească dacă el sau familia Ciorbă - Vicol au plătit cheltuielile de deplasare, cazare şi şedere în Dubai. Se întâmplă chiar de Ziua naţională a României. Având în vedere faptul ca regulamentul comun impune, pentru înfiinţarea acestei comisii, un număr de 117 senatori şi deputaţi, lansăm un apel public către toate forţele politice care doresc aflarea adevărului să se alăture demersului nostru prin semnătură şi implicare. Nu, domnule Ciolacu! Nu veţi îngropa scandalul Nordis, aşa cum vă doriţi, pentru că, nu-i aşa, toate drumurile duc la PSD şi la dumneavoastră! Chiar dacă tăcerea lui Simion e de AUR pentru PSD", a scris Roman, luni, pe Facebook.
El solicită PSD să voteze proiectul care pune capăt "ţepelor imobiliare".
„Vom face totul pentru aflarea adevărului, de care vă este foarte frică, domnule Ciolacu. Şi vă mai cerem încă o dată, domnule Ciolacu. Lăsaţi-i pe pesediştii dumneavoastră să voteze legea PNL care pune capăt ţepelor imobiliare date de firme pesediste protejate până la cel mai înalt nivel de mafia politico-financiară, din jurul PSD", susţine Roman.
Liberalul precizează că la Alba Iulia există un caz Nordis, "ţeapa imobiliară dată de fostul şef al PSD Alba Iulia, mulţi ani, Ovidiu Jidveianu".