Care sunt prioritățile PNL în următoarea sesiune legislativă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a explicat care sunt prioritățile legislative ale liberalilor în prima sesiune parlamentară din acest an, arătând că va fi concentrată o atenție sporită în ceea ce privește legile din PNRR și eliminarea impozitării pensiilor sub 3 mii de lei. Pe lista PNL mai sunt susţinerea profesiilor liberale, la combaterea traficului şi consumului de droguri şi interzicerea publicităţii la jocurile de noroc. 

Liberalul a subliniat că nu va fi o pauză în contextul campaniilor electorale FOTO Facebook
Liberalul a subliniat că nu va fi o pauză în contextul campaniilor electorale FOTO Facebook

„În noua sesiune parlamentară, grupul parlamentar PNL va avea ca priorităţi legislative continuarea adoptării legilor din PNRR pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor, urmând să menţionăm drept obiectiv în noua sesiune parlamentară adoptarea legii, pe care am iniţiat-o, referitoare la creşterea pragului de la care se impozitează pensiile de la 2.000 lei la 3.000 lei. Totodată, menţinem şi o altă prioritate legislativă constând în susţinerea profesiilor liberale. Vom face demersurile necesare şi pentru adoptarea reglementării referitoare la interzicerea publicităţii la jocurile de noroc şi, totodată, mai avem un proiect important pentru noi, ca grup parlamentar, şi anume acela de a elimina dubla impozitare a acumulărilor care se realizează la pilonul II de pensii", a precizat, potrivit Agerpres, Gabriel Andronache.

Liderul liberal a punctat, potrivit sursei citate, că în Parlament vor fi luate toate măsurile procedurale şi organizatorice pentru asigurarea cvorumului de lucru şi a voturilor necesare adoptării proiectelor de lege, în ciuda anului electoral.

Deși a admis că, în general, în ultimul an de mandat prezenţa este „mai puţin bună", Andronache a afirmat că vor fi luate toate măsurile pentru a se asigura voturile necesare adoptării legilor. „Eu sunt la al patrulea mandat de deputat, ştiu că în ultimul an de mandat prezenţa este mai puţin bună la şedinţele plenului. Vom lua măsurile necesare pentru a avea de fiecare dată numărul necesar de voturi pentru a trece atât legile ordinare, cât şi pe cele organice. Este obligaţia noastră, ca lider de grup, să găsim soluţiile necesare în acest sens. Sunt măsuri procedurale pe care le putem avea în vedere astfel încât să ne putem asigura că vom avea cvorumul necesar pentru dezbaterea şi adoptarea legilor aflate în procedură parlamentară”, a mai spus parlamentarul. 

„Nu o să luăm o pauză în campanii. Avem la dispoziţie mai multe măsuri organizatorice astfel încât să avem voturile necesare atunci când va fi nevoie şi sunt optimist în această privinţă", a mai completat liderul deputaţilor liberali.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite