Video Bolojan, la Summitul de la Kiev: „Securitatea Ucrainei este esențială pentru întreg continentul. România a fost de la început alături de Ucraina”
0Președintele interimar al României Ilie Bolojan a subliniat în cadrul intervenției sale că România a fost alături de Ucraina de la începutul invaziei ruse. Totodată, a explicat că „este în interesul nostru, al tuturor, să împărtășim obiectivul, care este și cel al Statelor Unite ale Americii”.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, asubliniat rolul României în cadrul summitului organizat la Kiev. Bolojan a avut o intervenție transmisă prin videoconferință.
Discursul integral al președintelui interimar:
„Se împlinesc astăzi trei ani de la lansarea invaziei Rusiei împotriva Ucrainei și, în curând, se vor împlini 11 ani de când Ucraina își apără în mod curajos libertatea, independența și teritoriul. Folosesc acest prilej pentru a sublinia respectul nostru pentru curajosul popor ucrainean, care luptă cu eroism și sacrificii enorme împotriva agresiunii ruse. Gândurile mele se îndreaptă spre cei care au avut de suferit de pe urma războiului, spre cei care și-au pierdut membri familiilor, spre cei răniți, spre cei care nu mai au locuințe și spre cei refugiați.
Securitatea Ucrainei este esențială atât pentru România, cât și pentru întregul continent european. În aceste momente de cumpănă, în care se discută despre eforturile de pace, trebuie să continuăm sprijinul pentru Ucraina, nu numai acum, ci și în etapele care vor urma în procesul de pace și cel de reconstrucție.
Va fi un drum complicat, dar România a fost de la început alături de Ucraina, am susținut-o și o vom face și în viitor. Este în interesul nostru, al tuturor, să împărtășim obiectivul, care este și cel al Statelor Unite ale Americii, de a pune capăt acestui război, care durează de prea mult timp și a distrus prea multe vieți.
În același timp, este necesar ca Ucraina și Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace. România este pregătită să se coordoneze cu toți partenerii - europeni, americani și aliați - pentru a contribui la găsirea cât mai rapidă a căii către o pace justă și durabilă.
Este evident că trebuie să creștem investițiile în sectorul apărării pentru a ne consolida securitatea, să avem un plan și o coordonare pentru apărare și descurajare.
Solidaritatea prietenilor Ucrainei rămâne esențială, iar sprijinul nostru, al tuturor, contează acum, când este în joc soarta păcii.
Succesul acestor eforturi va fi demonstrat numai atunci când Ucraina va redeveni stabilă, prosperă, și beneficiară a unui aranjament cu garanții solide de securitate”, a spus președintele interimar în cadrul intervenției sale la summit.
Luni, liderii Uniunii Europene au ajuns la Kiev pentru a reafirma sprijinul față de Ucraina, în contextul împlinirii a trei ani de la începutul invaziei ruse. Participă 13 lideri occidentali, iar alți 24 li se vor alătura online, printre care și președintele interimar Ilie Bolojan.
În timpul discuțiilor din Summitul „Defence and Security Strategy of Unity. Action Plan” a fost anunțată o alertă aeriană.
Ilie Bolojan a subliniat într-o postare pe platforma X, cu ocazia împlinirii a trei ani de la invazia rusă în Ucraina, că România îşi reafirmă angajamentul „deplin” faţă de libertatea, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.