Berceanu: Lăzăroiu are tendinţe dictatoriale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul democrat-liberal Radu Berceanu l-a acuzat pe fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu că, pledând pentru asumarea răspunderii pe reorganizarea administrativă, dovedeşte, de fapt, că „are tendinţe dictatoriale".

„Mie mi se pare că reorganizarea administrativă este foarte importantă, ar aduce beneficii de netăgăduit. Este fezabilă însă doar dacă este şi acceptată. Nu putem s-o facem aşa... peste capul tuturor, prin asumare, că vrea Lăzăroiu! El dovedeşte că are tendinţe dictatoriale, dacă spune că trebuie să fie acceptată pur şi simplu", a declarat Radu Berceanu pentru ­„Adevărul".

Reprezentantul vechii gărzi din PDL a criticat şi modul în care actuala conducere a partidului, încurajată puternic de Traian Băsescu, a lansat tema redesenării hărţii României. „Eu aş vedea întâi un referendum, fiind vorba de o decizie pentru 22 de milioane de români, şi apoi adoptarea legii", a mai spus Berceanu. Reacţia sa a venit după ce Lăzăroiu a declarat că regionalizarea se poate face doar prin asumare şi că pentru ea merită să cadă Guvernul. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite