Băsescu, despre Fondul Suveran de Investiţii: Este destinat să creeze bani de buzunar pentru clientela PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PMP Traian Băsescu a declarat, marţi, la Parlament, că Fondul Suveran de Investiţii „este destinat să creeze bani de buzunar pentru clientela PSD“ pentru că ţara noastră dispune de sume mari pentru investiţii.

„Fondul Suveran de Investiţii nu se poate face decât, aşa cum au anunţat şi ei, decât pe părţi sociale pe care statul român le deţine în general în companiile cu capital majoritar de stat sau chiar şi în companiile în care statul este minoritar dar încă mai are portofolii importante de acţiuni. Înseamnă să se ia dividendele de la aceste companii să fie aduse în portofoliul Fondului Suveran de Investiţii (...) Acest Fond Suveran de Investiţii este destinat să creeze bani de buzunar. De ce? Pentru că România are bani de investiţii în sume enorme”, a declarat Băsescu, potrivit News.ro.

Fostul şef de stat a subliniat că Fondul Suveran de Investiţii este creat „pentru bani adresaţi celor care sunt clientelă a PSD“, în condiţiile în care ţara noastră nu a reuşit să atragă niciun leu din fondurile nerambursabile.

„30 de miliarde de euro la dispoziţia României. Sunt 23,5 miliarde fonduri nerambursabile, fondurile de coeziune de la UE, pe care nu-i cheltuim, n-am tras niciun leu. Care e justificarea să creezi un Fond de investiţii ca să faci investiţii când tu de fapt nu cheltuieşti banii nerambursabili? Banii sunt aici. (...) De ce trebuie să decapitalizeze companiile cu capital de stat în defavoarea utilizării banilor pe care îi ai la dispoziţie? În afară de cei 23,5 miliarde fonduri nerambursabile, mai avem în total credite pentru investiţii de circa 6 miliarde de la BEI, BERD şi BIRD. Răspunsul este clar: pentru bani adresaţi celor care sunt clientelă a PSD“, a mai spus Băsescu.

Membrii Guvernului au discutat, vineri, în primă lectură, proiectul Fondului Suveran de Investiţii, urmând ca el să fie analizat în dezbatere publică şi să fie concretizat până în septembrie în proiect de lege şi trimis la Parlament.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite