Antonescu: „Am o propunere pentru Transporturi, dar nu din cele apărute în presă. Rocada e exclusă“
0
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că formaţiunea sa va propune, duminică, un lider liberal la conducerea Ministerului Transporturilor şi a pus capăt speculaţiilor, precizând că numele vehiculate în presă nu sunt cele corecte.
„Nu s-a pus în discuţie nicio secundă şi nu se ia în calcul un schimb de ministere între noi şi partenerii de guvernare. PNL şi-a asumat acest portofoliu şi o va face în continuare“, a declarat liderul liberal, într-o intervenţie la Realitatea TV.
Antonescu a precizat că se va întoarce din concediu înainte de 26 august, pentru a lua parte la discuţii, în condiţiile în care el însuşi are o propunere. Nu a dorit, totuşi, să dezvăluie numele celui pe care îl ia în considerare pentru a prelua şefia Transporturilor, adăugând că nu se regăseşte printre cele vehiculate de presă. A precizat, însă, că este vorba despre un lider politic al PNL.
În ce priveşte o posibilă rocadă cu social-democraţii, preşedintele PNL susţine că o astfel de variantă este exclusă.
„Sigur că Radu Stroe ar fi fost o variantă serioasă, de luat în considerare pentru Ministerul Transporturilor. Este un om care a lucrat în viaţa lui foarte mulţi ani în acest minister, îl cunoaşte foarte bine. Dar nu se întâmplă acest lucru, din cauză că domnul Stroe este un ministru de Interne care îşi face datoria, până în acest moment fără niciun fel de problemă“, a spus Antonescu.
În altă ordine de idei, Antonescu a catalogat drept justă poziţia premierului, care declarase că, ori de câte ori i se face o propunere, „apare un dosar“.
„Asta ar trebui să ne dea de gândit, pentru că asta înseamnă, din gura prim-ministrului, suspiciunea că DNA sau alte instituţii ale statului fac politică. Sigur, este şi suspiciunea mea“, a afirmat Antonescu.
Liderul liberal a arătat că propunerea pentru conducerea Ministerului Transporturilor va fi anunţată duminică, după prânz, în urma unei discuţii care va avea loc de la ora 11.00 în Consiliul Naţional al PNL. El a asigurat că va fi vorba despre o persoană care „vreme de ani de zile“ nu a fost implicată în scandaluri legate de ANI sau DNA.
„Noi facem o propunere pe care o discutăm cu prim-ministrul. Dacă o acceptă, o transmite domnului preşedinte Băsescu. Noi nu îi cerem voie domnului Băsescu“, a mai spus Crin Antonescu.
Anterior, surse politice din PNL declaraseră, pentru Mediafax, că liberalii ar putea lua în calcul o rocadă care să vizeze trecerea lui Radu Stroe de la Interne la Transporturi, urmând ca un membru PNL să îşi asume portofoliul Internelor.
Pe lista celor care ar fi putut prelua şefia Transporturilor figurează actualul secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Cristian Ghibu, fostul ministru al Apărării, Teodor Atanasiu şi europarlamentarul Norica Nicolai.
Anterior, Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru şefia Ministerului Transporturilor, după ce DNA a făcut o solicitare privind începerea urmăririi penale împotriva sa, el fiind acuzat de trafic de influenţă în perioada în care era ministrul Transporturilor, în Guvernul Ponta I.
Silaghi s-a declarat nevinovat şi a precizat că solicitarea DNA este o manevră politică, precizând că îşi va căuta dreptatea în instanţă.
Liberalii trebuie să desemneze un nou ministru al Transporturilor, în condiţiile în care interimatul premierului Victor Ponta expiră duminică, 25 august şi nu mai poate fi prelungit, conform Constituţiei. Silaghi fusese nominalizat în luna iulie pentru ocuparea postului rămas vacant în urma demisiei lui Relu Fenechiu, condamnat de către instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul“.
Materiale pe aceeaşi temă:
Scenariu în PNL: Liberalii fac rocadă de ministere
Norica Nicolai, în cărţi pentru Transporturi, a mai fost refuzată de Băsescu
Cazul Silaghi, analizat de Camera Deputaţilor. BPN al PNL face o altă propunere duminică