Alba-neagra cu creşterea veniturilor bugetarilor: măriri simbolice şi fără sporuri noi

0
0
Marius Budăi scoate ordonanţă după ordonanţă privind creşterile ministeriale  FOTO Inquam / Octav Ganea
Marius Budăi scoate ordonanţă după ordonanţă privind creşterile ministeriale  FOTO Inquam / Octav Ganea

Ministerul Muncii a publicat o nouă ordonanţă de urgenţă privind creşterea veniturilor bugetarilor, care nu mai prevede aplicarea de noi sporuri, iar augmentarea procentuală a salariilor va fi la fel pentru toţi.

Creşterea salariilor bugetarilor va fi amânată câteva săptămâni după ce Guvernul a retras din circuitul de avizare OUG-ul prin care erau mărite veniturile bugetarilor, la mai puţin de două săptămâni de la punerea acesteia în dezbaterea publică. După ce în discuţiile de la Consiliul Economic şi Social a fost ridicată problema că ordonanţa ar fi discriminatorie, pentru că nu ar fi primit toţi bugetarii bani în plus într-un mod similar, Executivul a decis retragerea acesteia.

Ulterior, tot miercuri, Ministerul Muncii a pus în transparenţă publică o nouă ordonanţă de urgenţă, mai limitată ca impact, în sensul că prevede doar acea majorare cu „1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021”. Pe scurt, creşterea veniturilor cu câteva sute de lei.

„Criza generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici, iar în lipsa unor măsuri concrete şi rapide s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă”, se arată în nota de fundamentare.

Însă prin venirea cu o nouă ordonanţă, adoptarea va fi amânată cu cel puţin câteva săptămâni, pentru că doar în transparenţă publică va trebui să stea zece zile, apoi intră pe circuitul de avizare interministerială şi mai trebuie să ia avizele şi de la CES şi Consiliul Legislativ.

Ce scria în forma iniţială a OUG

În forma retrasă, actul normativ prevedea creşterea salariilor celor din Institutul Naţional de Statistică la nivelul prevăzut pentru anul 2022 în Legea salarizării unitare, în timp ce angajaţii de la Ministerul Culturii şi Ministerul Transporturilor primeau un spor de complexitate a muncii de 15%. Funcţionarii care urmau să gestioneze sau să implementeze activităţi din PNRR ar fi urmat să primească un spor de până la 50%. Un detaliu semnificativ era faptul că aveau dreptul la această majorare atât cei care lucrează pe fonduri nerambursabile, cât şi cei responsabili de fonduri rambursabile. În prezent, legislaţia permite majorarea salariului de bază de până la 50% doar pentru cei care lucrează pe fonduri nerambursabile.

Bunăvoinţa Coaliţiei este mult diminuată faţă de primele promisiuni, realizate prin două proiecte de lege care se află pe masa judecătorilor CCR, pentru a fi analizate în septembrie.

În primul rând, nu mai există anexa care permitea actualizarea veniturilor salariale, raportat la salariul minim brut în plată în 2021, în ceea ce priveşte aleşii locali. Adică nu vor mai fi creşteri de lefuri pentru primari, viceprimari, preşedinţi de Consiliu Judeţean şi vicepreşedinţi de Consiliu Judeţean.

Sunt scoşi de la categoria măririlor şi angajaţii din ministere care lucrează pe fonduri externe rambursabile, o prevedere existentă în proiectele de lege de la CCR, singura categorie beneficiară pe rambursabile fiind cea de personal pe PNRR.

Personalul din aparatul propriu al Ministerului Sănătăţii e tăiat de pe lista cu o creştere a salariului de 25%. Nici personalul didactic din cluburile sportive nu va mai avea o creştere a salariilor de 10%. Nu în ultimul rând, nu ar urma să aibă sporul de 15% pentru complexitatea muncii angajaţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Mai multe - Politică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite