Adrian Năstase, despre tentativa de sinucidere de acum trei ani: Pentru mine, ziua de astăzi este tristă. Îmi aduc aminte de revolta pe care am simţit-o atunci
0
La trei ani de la încercarea de a-şi pune capăt zilelor, ca urmare a condamnării sale în dosarul „Trofeul Calităţii“, fostul premier Adrian Năstase vorbeşte despre momentul în care a încercat să se sinucidă.
„Au trecut trei ani. Cenuşii, cum este şi ziua de astăzi. Privesc în urmă şi încerc să înţeleg mâna destinului, care a hotărât altceva decât hotărâsem eu. Nu cred că a fost doar vigilenţa şi rapiditatea ofiţerului de poliţie. Privesc în jur şi văd cum se dărâma multe din lucrurile în care am crezut. În numele unor principii înalte, apar condiţiile unui statut colonial. Pentru mine, ziua de astăzi este tristă. Îmi aduce aminte de revolta pe care am simţit-o atunci, iar anii care au trecut au arătat şi lipsa de „utilitate” politică a acelei hotărâri „cu caracter exemplar”, în ceea ce priveşte finanţarea campaniilor electorale”, a scris Adrian Năstase, pe blogul său personal.
În acest context, fostul premier vorbeşte despre isteria arestărilor, dar şi despre activitatea actualului guvern, pe care nu o înţelege. „Nu înţeleg rosturile actuale ale guvernării, ale politicii, vânătoarea mediatică după infractori. Am sentimentul că recitesc „Jocurile foamei”, cartea lui Suzanne Collins. Trăiesc mai mult în familie. Sper ca Andrei şi Mihnea să aibă mai puţine regrete şi motive de nostalgie“, mai arată fostul premier.
Adrian Năstase chiar îi dă dreptate fostului preşedinte Traian Băsescu într-o anumită privinţă. „Nu am vrut să comentez, în ultima vreme, declaraţiile lui Băsescu dar mi s-a părut că avea dreptate recent când a spus că cine sapă groapa altuia cade singur în ea. Cine va beneficia, în final, din această isterie publică a arestărilor şi condamnărilor? Vom afla răspunsul peste câţiva ani, atunci când vom examina, din nou, ponderea capitalului străin în economia românească. Faptul că partidele se întrec în reglări de conturi, folosind instituţii ale statului şi neînţelegând că este nevoie de reglementări legislative coerente şi moderne, se va întoarce, în final, împotriva lor”, a mai spus fostul premier.
Pe 20 iunie, 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat definitiv de ICCJ la doi ani de inchisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". Adrian Năstase le-a cerut permisiunea poliţiştilor să îşi ia nişte cărţi din biroul său, moment în care a profitat că a rămas singur şi încercat să se sinucidă cu un pistol. Unul dintre poliţişti a încercat să îl oprească, dar fostul premier s-a rănit în zona gâtului.