A treia rundă de consultări la Palatul Cotroceni. Ce „problemă“ a ridicat Ponta în faţa lui Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Delegaţia Admnistraţiei Prezidenţiale, la consultările cu partidele FOTO presidency.ro
Delegaţia Admnistraţiei Prezidenţiale, la consultările cu partidele FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis aşteaptă astăzi, la Palatul Cotroceni, reprezentanţii partidelor parlamentare pentru o nouă serie de consultări referitoare la imunitatea de care se bucură aleşii în faţa Justiţiei, finanţarea campaniilor electorale, dar şi asigurarea votului pentru românii din Diaspora.

Rămâi pe adevarul.ro pentru a urmări livetext:

Calendarul consultărilor este următorul:
• ora 10.00 - Partidul Social Democrat;
• ora 11.00 - Partidul Naţional Liberal;
• ora 12.00 - Uniunea Naţională pentru Progresul României;
• ora 15.00 - Partidul Conservator;
• ora 16.00 - Uniunea Democrată Maghiară din România;
• ora 17.00 - Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale;

UPDATE Kelemen Hunor, preşedintele UDMR: Din punct de vedere al temei care este legată de accelerarea răspunderii la solicitările ministrului Justiţiei, respectiv procurorului general, Camera Deputaţilor ştiţi că n-a generat o problemă în acest sens. De când s-a schimbat statutul şi-a impus acel interval de trei, respectiv cinci zile în care comisia, respectiv plenul să răspundă la solicitare, lucrurile au mers cumva într-o direcţie bună. A rămas de clarificat acest termen, este adevărat, cu privire la solicitările privind începerea urmăririi penale în cazul miniştilor şi a celor care au fost membri ai Guvernului. Probabil că un termen asemănător ar trebui impus tot prin statut sau, evident, printr-o normă legală. Putem accepta şi alegerea preşedintelui de către Consiliul Judeţean. Din punctul nostru de vedere, nu are o miză importantă modalitatea cum sunt aleşi preşedinţii consiliilor judeţene. Eu recunosc că la o adică alegerea preşedinţilor în interiorul consiliilor şi de către consiliu, din punctul nostru de vedere ar însemna câteva avantaje eventual, dar nu acest lucru este important, important este să fie o administraţie publică funcţională şi bine gândită.

UPDATE Bogdan Ciucă, deputat PC: Dacă până acum, în general, în societatea românească, ne-am obişnuit să apară o temă, toată lumea se entuziasmează, dar nimeni nu se ţine să impună un calendar, iată că de data aceasta lucrurile sunt un pic schimbate şi este un lucru de admirat. Faptul că cineva doreşte să impună un calendar pe subiecte care sunt interesante pentru toate partidele politice este un lucru de salutat şi în acest context Partidul Conservator reaminteşte că pe toate aceste subiecte şi-a exprimat un punct de vedere, nu ni l-am schimbat.

Din punct de vedere al temei care este legată de accelerarea răspunderii la solicitările ministrului Justiţiei, respectiv procurorului general, Camera Deputaţilor ştiţi că n-a generat o problemă în acest sens. De când s-a schimbat statutul şi-a impus acel interval de trei, respectiv cinci zile în care comisia, respectiv plenul să răspundă la solicitare, lucrurile au mers cumva într-o direcţie bună. A rămas de clarificat acest termen, este adevărat, cu privire la solicitările privind începerea urmăririi penale în cazul miniştilor şi a celor care au fost membri ai Guvernului. Probabil că un termen asemănător ar trebui impus tot prin statut sau, evident, printr-o normă legală.

UPDATE 13.00 Vicepreşedintele UNPR, Eugen Nicolicea a declarat, luni, după consultările de la Cotroceni, că formaţiunea din care face parte a propus, în cadrul temei ridicării imunităţii, ca parlamentarului incompatibil să-i înceteze mandatul, fără a mai fi nevoie de un vot în Parlament. Nicolicea, care este şi ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul a precizat că, în ceea ce priveşte integritatea şi imunităţile, UNPR doreşte modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor, în sensul în care parlamentarului incompatibil să-i înceteze mandatul, fără vot în Parlament.

"Am stabilit termene clare şi scurte şi sunt adoptate deja în Statutul deputatului şi senatorului, trei zile la comisie, cinci zile la plen, mai puţin neputându-se datorită încălcării drepturilor prevăzute în deciziile Curţii Constituţionale. Cu privire la ridicările de imunităţi, tot noi am propus, şi s-a adoptat deja, modificarea statului în sensul adoptării unei majorităţi mici, majoritatea celor prezenţi, pentru hotărârile în care se ridică imunitatea”, a spus Nicolicea.

El a menţionat că, în ceea ce priveşte legile electorale, UNPR sprijină consensul din Parlament, având şi o notă proprie şi anume faptul că doreşte să se actualizeze listele electorale din ţară şi din registrul care se va înfiinţa pentru diasporă.

La rândul său, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea a declarat că formaţiunea pe care o conduce înţelege în mod constructiv partea sa de responsabilitate în ceea ce priveşte consensul naţional, dar aşteaptă şi de la celelalte partide politice să-şi asume această responsabilitate."Consensul presupune întotdeauna cooperare şi chiar, uneori, compromisuri atât pentru putere, cât şi pentru opoziţie. Nu există premianţi sau repetenţi când vorbim de consensul României", a spus Oprea.

UPDATE 11.45 Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a vorbit despre legislaţia electorală şi a subliniat că vrea ca pachetul de legi electorale să fie adoptat până la finalul acestei sesiuni parlamentare.

„Trebuie o lege mai dură, dacă va cere varianta alegerii primarilor într-un singur tur, o acceptăm şi pe cea a alegerii preşedintelui de CJ de către consilieri. Legea partidelor politice e în Senat, nimeni nu a depus amendamente, e cale liberă spre adoptare. În ce priveşte legea care să favorizeze votul în diasopra, cred că se va aborda în Comisia de Cod Electoral. Oamenii pot vota în secţii, dar ca să fie numărul de secţii, vrem ca AEP să organizeze alegerile. Pe noi nu ne deranjează ca alegătorii să se înscrie cu şase luni înainte, dar să vedem dacă e posibil. Tot din acest pachet de legi, legea alegerilor generale – am înţeles că e aproape finalizată de AEP. Nu vedem niciun impediment ca întregul pachet care se referă la alegeri să treacă în această sesiune“, a arătat Blaga.

La rândul lui, prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a precizat că a doua temă discutată cu Iohannis a vizat solicitările de reţinere, arestare sau urmărire penală care privesc parlamentarii, iar în acest caz poziţia PNL este de susţinere a Justiţiei.  

„A doua temă a fost legată de solicitările de arestare. Aici am reliefat poziţia PNL de susţinere a solicitărilor formulate de Justiţie, de exprimare în favoarea lor, prin vot deschis. Susţinem proiectul de lege iniţiat de grupurile PNL prin care dorim simplificarea procedurii, reducerea termenelor. Susţinem ca exprimarea votului în cazul acestor solicitări să se facă prin vot deschis. Am semnalat faptul că se menţine la coaliţia guvernamentală poziţia de obstrucţionare a Justiţiei. Această atitudine a PSD e clară. Preşedintele PSD, deşi e deputat, nu a participat la niciun astfel de vot“, a explicat Orban.

UPDATE 11.00 Premierul Victor Ponta a declarat, la ieşirea de la consultări, că a cerut Preşedintelui susţinere în procesul de revizuire a Constituţiei care, potrivit liderului PSD, ar fi într-o fază „foarte avansată“.

„La Legea alegerilor parlamentare susţinem sistemul proporţional, astfel încât fiecare partid să îşi asume candidaţii, evident, cu o reducere semnificativă a  numărului de parlamentari. Pentru asigurarea votului cetăţenilor din afara ţării, cât timp solicitările noastre – organizarea alegerilor de către AEP şi pe baza înscrierii cetăţenilor, e o propunere pe care o susţinem. Am ridicat o problemă preşedintelui – la pachet cu modificarea legilor electorale era revizuirea Constituţiei. Din păcate, colegii din PNL nu au luat nicio poziţie. E important să ştim dacă putem face revizurea Constituţiei. E nevoie de modificări constituţionale, am ajuns deja într-o fază foarte avansată, mai trebuie să facem pasul următor, să trecem prin cele două Camere şi apoi prin referendum. Atât Legea privind Statutul, cât şi Regulamentul Senatului au fost modificate şi vor intra în vigoare“, a declarat Ponta.

Temele consultărilor anunţate de preşedinte chiar dinainte de Paşte vizează, potrivit unui text publicat pe contul de Facebook al lui Klaus Iohannis, finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale, garantarea dreptului la vot pentru românii din afara ţării şi accelerarea procedurile parlamentare de ridicare a imunităţii.

Aceleaşi subiecte au fost anunţate de Iohannis şi la finalul lunii ianuarie, când partidele au promis, la ieşirea de la discuţii, că vor adopta în timp util fie legea votului electronic, fie pe cea a votului prin corespondenţă, dar şi că vor sprijini acţiunile Justiţiei.

La acea dată, liderul PSD Victor Ponta s-a angajat chiar să insiste pentru modificarea regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului, astfel încât să fie introduse proceduri mai rapide de ridicare a imunităţii.

Dincolo de promisiunile de la Cotroceni, aleşii au modificat însă Regulamentul Senatului numai după scandalul iscat de votul în cazul senatorului PSD Dan Şova, l-au scăpat de urmărirea penală pe senatorul liberal Varujan Vosganian şi l-au salvat, în mod similar, pe UDMR-istul Laszlo Borbely. Mai mult, legea finanţării partidelor a fost trimisă la reexaminare în Parlament chiar de către preşedintele nemulţumit.

Întrebat, vineri, la Cluj-Napoca, la ieşirea de la congresul UDMR, cu ce mandat se va prezenta PSD la consultările de luni de la Cotroceni, Victor Ponta a răspuns: „Reformă electorală, aşa cum am stabilit. Asta înseamnă un alt sistem pentru alegerile parlamentare, pentru alegerile locale şi pentru asigurarea votului tuturor cetăţenilor şi din afara ţării şi din ţară“.

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu a declarat, duminică, pentru Mediafax, că mandatul PNL în consultările cu preşedintele Klaus Iohannis va fi axat pe susţinerea unei legislaţii electorale îmbunătăţite, liberalii pledând pentru adoptarea şi publicarea în MO a legii privind alegerile locale în mai.

Potrivit Alinei Gorghiu, pe tema legislaţiei electorale, un obiectiv foarte important, din punctul de vedere al PNL, este introducerea votului prin corespondenţă pentru diaspora.

„PNL şi-a asumat susţinerea cerinţei românilor din străinătate de a putea vota mai uşor şi a depus deja un proiect de lege în acest sens. Aşteptăm de la PSD un răspuns clar în această materie, astfel încât la alegerile parlamentare din 2016 să avem deja votul prin corespondenţă pentru românii din străinătate“, a precizat Gorghiu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite