Momentul în care un fost militar prinde un aligator de aprope 2 metri cu ajutorul unui tomberon VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Captură video
Foto: Captură video

Eugene Bozzi, un fost militar ce locuieşte în Orange County, Florida, a reacţionat mai puţin obişnuit atunci când a văzut că un aligator se îndrepta spre curtea vecinului său. Fără ezitare, bărbatul a luat un tomberon şi a atras animalul înăuntru. Martorii au filmat evenimentul, iar Comisia de conservare a peştilor şi a faunei sălbatice din Florida le-a recomandat oamenilor să nu ia exemplu.

"Cineva trebuia să facă ceva, şi nu doar să ne uităm cu toţii unul la altul, nu? M-am speriat când am reuşit să îl prind, pentru că era atât de puternic. Şi nu mă aşteptam la asta, se împingea să iasă afară, lovind cu coada" a  declarat fostul militar pentru CNN WESH 2.

După ce Bozzi a reuşit să introducă aligatorul în interiorul unui tomberon, el a închis capacul şi l-a târât până la un iaz din apropiere, conform CNN.

Ajuns aproape de mal, bărbatul a trântit la pământ tomberonul, deschizând capacul, aligatorul târandu-se înapoi în apă.

Videoclipul distribuit pe reţele de socializare a atras atenţia Comisiei de conservare a peştilor şi a faunei sălbatice din Florida, care a transmis pe Twitter câteva recomandări, alături de un link către un site cu informaţii despre programul lor de intervenţie în astfel de situaţii. 

„Sunteţi deranjaţi de un aligator? Nu luaţi un coş de gunoi, sunaţi la linia de asistenţă la 866-FWC-GATOR (866-392-4286) şi putem trimite pe cineva specializat de la REAL aligator”, au scris ei.

 „Nu ştiu procedurile, aşa că am făcut-o în felul meu”, a spus Bozzi pentru WESH.

 "Există 1,3 milioane de aligatori în Florida care trăiesc în toate cele 67 de regiuni, care locuiesc în toate zonele sălbatice ale statului", potrivit FWC. 

Denise Sparks, vecina în a cărei curte s-a târât aligatorul de aproape 2 metri, a spus că nici nu ştia că este acolo până să audă zgomotele.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite