Viitori medaliaţi olimpici ai României înoată în cadrul Cupei Mărţişor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pu;tii de la Aqua sport
Pu;tii de la Aqua sport

Sportivi cu vârste între 5 şi 10 ani se vor întrece sâmbătă, 28 februarie, de la ora 17.00, în cadrul celei de-a doua ediţii a Cupei Mărţişor, organizată de clubul Aqua Sport în baza Dante Alighieri din Bucureşti.

 Premierea celor care vor urca pe podium la Cupa Mărţişor va fi asigurată de personalităţi ale sportului românesc, precum campioana europeană la atletism Monica Iagăr, multiplul campion mondial la kempo Amatto Zahria şi dubla campioană olimpică la gimnastică Monica Roşu. Printre speranţele României la nataţie se vor afla şi copiii care au obţinut săptămâna trecută rezultate deosebite la Cupa Primăverii, organizată de Asociaţia Municipală de Nataţie Bucureşti  şi desfăşurată în cadrul Complexului Olimpic şi Sportiv Român Izvorani.  

La acest concurs, Aqua Sport a participat cu un număr de 79 de sportivi şi cu 9 membri ai echipei tehnice. Performanţele au fost la înălţimea aşteptărilor, micii competitori de la acest club obţinând nu mai puţin de 6 medalii, dintre care 4 de argint şi două de bronz. "Rezultatele sportivilor noştri sunt foarte bune, conform planificării făcute de condere împreună cu profesori, astfel încât Aqua Sport să îşi atingă obiectivul propus, anume, un medaliat olimpic, provenit din pepiniera proprie, la Jocurile Olimpice din 2028", a declarat preşedintele clubului Andrei Nicolescu. Cupa Mărţişor va fi prezentată de omul de televiziune Andrei Nourescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite