VIDEO România, splendidă: Echipa lui Contra a învins Suedia, naţionala care a lăsat Italia în afara Mondialului

VIDEO România, splendidă: Echipa lui Contra a învins Suedia, naţionala care a lăsat Italia în afara Mondialului

Dorin Rotariu (stânga)

Dintr-o echipă neputincioasă şi blazată în mandatul lui Christoph Daum, România creşte, treptat, sub conducerea lui Cosmin Contra. La Craiova, tricolorii au obţinut a doua victorie în trei zile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Amicalul cu Suedia a fost prilejul cu care publicul de pe „Ion Oblemenco“ şi-a luat adio de la marele Nicolae Tilihoi şi a văzut apoi la lucru o naţională construită de Cosmin Contra care pare că e în creştere de la un meci la altul.
 
„Ai scris istoria Ştiinţei noastre şi până în ultima clipă ai fost alături de noi, respect etern, Nicolae Tilihoi!!!“, a fost un banner emoţionant dedicat memoriei fostului fundaş al Craiovei Maxima.
 
Pe teren, tricolorii s-au comportat admirabil în faţa unei naţionale calificate la Cupa Mondială în dauna Italiei. După o primă repriză albă, singurul gol al meciului a fost înscris de Dorin Rotariu. Inspirat, Contra l-a introdus pe acesta pe teren în minutul 54, iar fotbalistul legitimat la Mouscron (22 de meciuri şi 6 goluri în acest campionat) a punctat după trei minute. A fost primul gol al lui Rotariu la naţională în şase selecţii, iar mijlocaşul de 22 de ani a fost chiar aproape de majorarea scorului, în minutul 60. De această dată însă, lovitura sa liberă a fost respins de portarul nordicilor.
 
Contra, schimbări excelente în două meciuri
 
De remarcat că, la fel ca în amicalul cu Israel, schimbarea făcută de Contra a adus victoria României. Dacă în Israel, golurile au fost înscrise de Stanciu şi de Ţucudean, amândoi introduşi după pauză, iar Mitriţă, de asemenea venit de pe bancă, a avut o pasă de gol, de această dată, Rotariu i-a răsplătit increderea selecţionerului.
 
România nu mai are, deocamdată, niciun amical programat şi, teoretic, următorul meci va fi cel cu Muntenegru în Liga Naţiunilor, acasă, la 7 septembrie.
 
România în amicalul cu Suedia: Tătăruşanu - Cr. Manea, Săpunaru, D. Grigore (Nedelcearu 83), Toşca - Pintilii, R. Marin (P. Anton 70) - Chipciu (Grozav 61), Stanciu (D. Man 87), Mitriţă (Rotariu 54) - Ţucudean (Keşeru 63)
 
VEZI REZUMATUL AMICALULUI ROMÂNIA - SUEDIA

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările