VIDEO Şumudică, spectacol: Cum arată translatorul său la arabi şi ce a putut să zică, în direct, la emisiunea de după meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sumudica

Marius Şumudică a rămas acelaşi individ coleric şi în Arabia Saudită, având un discurs pe alocuri amuzant în faţa presei.

Marius Şumudică antrenează Al-Shabab Riad în acest sezon, un fel de FC Naţional din campionatul saudit. Vorbim despre o formaţie decentă care însă niciodată nu poate depăşi, nici ca forţă financiară, nici ca nivelul lotului, granzii Al-Hilal, Al-Nassr sau Al-Ahli.

De altfel, până la venirea lui Şumudică, Al-Shabab a avut trei sezoane destul de slabe:

*Locul 6 în campionatul din 2015-2016

*Locul 6 în campionatul din 2016-2017

*Locul 10 în campionatul din 2017-2018

Acum, în actuala stagiune, gruparea din Riad stă destul de bine în prima ligă: locul 3 cu trei etape înainte de final, la 11 puncte de liderul Al-Nassr, care are un meci mai puţin. 

Dacă îşi va păstra această poziţie, Al-Shabab va prinde ultimul loc de Liga Campionilor Asiei. În plus, echipa lui Şumudică are acum cea mai bună defensivă din prima ligă, cu 22 de goluri primite în 27 de etape.

În ciuda unor rezultate bune, Şumudică a fost vehement contestat după ce, runda trecută, Al-Shabab a fost zdrobită, acasă, de Al-Ahli cu 4-0. Fanii i-au cerut plecarea, iar românul a „fiert“. Explozia sa a venit acum, când a câştigat cu 2-1 în faţa celor de la Al-Batin, trupa pregătită de un alt român, Ciprian Panait.

După acest succes, Şumudică a acordat un interviu incendiar, ameninţând cu plecarea. Dincolo de discursul său, ar fi de remarcat dimensiunea studioului TV dedicat emisiunii, modul în care arabii l-au botezat pe Şumudică drept „Somudika“, dar şi gabaritul translatorului românului!

Ce a spus Marius Şumudică?

*Am câştigat atâtea meciuri şi, după o singură înfrângere, mi-au făcut semn să plec. Nu mi s-a mai întâmplat asta niciodată. 

*Mai avem trei jocuri şi voi da tot ce am mai bun pentru Shabab, pentru a termina în primele trei sau patru şi să ne calificăm în Liga Campionilor, iar apoi vom vedea. 

*Să-l aducă pe Guardiola sau pe Mourinho, n-am nicio problema, dar nu ştiu dacă vor face mai multe puncte! Eu sunt al doilea antrenor după Preudhomme care a reuşit acest lucru (n.r. – un număr atât de mare de puncte, 50, în 27 de etape). Dragoste cu sila nu se poate!

VEZI INTERVIUL ACORDAT DE ŞUMUDICĂ

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite