Ultima oră: WTA a prelungit perioada de pauză competiţională. Ultimele turnee anulate de epidemia de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

WTA a prelungit cu încă o săptămână perioada în care turneele sale sunt anulate, până la data de 2 mai. După ce Germania a decis să pună lacăt pe turneul de la Stuttgart, alte două turnee, de la Praga şi Istanbul, au fost amânate.

Anunţul a fost făcut pe canal oficial, de WTA Insider. Până la acest moment s-au disputat doar 13 turnee în circuitul profesionist feminin (inclusiv Australian Open), iar sezonul este îngheţat până cel puţin la începutul lunii mai.

„Regretăm că s-a ajuns la această decizie pentru toţi fanii noştri loiali, jucători, sponsori şi toţi cei care susţin tenisul feminin. În acest moment, circuitul WTA este suspendat până pe 2 mai. Săptămâna viitoare vom lua o decizie în ceea ce priveşte restul sezonului european de zgură şi vom continua să monitorizăm situaţia şi impactul pe care îl va avea asupra întregului sezon“, au declarat reprezentanţii WTA.

Iată lista turneelor care nu se mai dispută din cauza pandemiei de coronavirus:

* Indian Wells (12-22 martie) - turneu Premier Mandatory

* Miami (24 martie - 4 aprilie) - turneu Premier Mandatory

* Charleston (6-12 aprilie) - turneu WTA Premier

* Bogota (6-12 aprilie) - turneu WTA International

* FED CUP FINALS (13-19 aprilie) - Budapesta

* Stuttgart (20-26 aprilie) - turneu WTA Premier

* Istanbul (20-26 aprilie) - turneu WTA International

* Praga (27 aprilie - 2 mai) - turneu WTA International

Următoarea oprire programată a circuitului este turneul de la Madrid 2-9 mai.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite