Tinereţile lui Cristian Borcea: „Făceam bani cu o uşurinţă greu de imaginat“

Adolescentul Borcea Cristian alături de colegii săi din liceu

După ce a prăduit clubul Dinamo cu cinci milioane de euro şi a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare în „Dosarul Transferurilor“, Cristian Borcea oferă lecţii de marketing în cartea pe care a scris-o după gratii, „Am fost preşedintele unui vis, Dinamo Bucureşti“. Începuturile lui Borcea în afaceri sunt grupate într-un capitol savuros.

Primii bani i-a făcut din închirierea unui videoplayer în cartierul Macaralei, din Bucureşti. Era mijlocul anilor ’80 iar Borcea se zbătea între pubertate şi adolescenţă. Aparatul video nici nu era al lui, îi aparţinea lui Florin Ursu, fost fotbalist la Victoria Bucureşti (cunoscută drept echipa Securităţii). Cu video-ul la subraţ, Borcea a devenit un fel de rege al cartierului. „Făceam bani cu o uşurinţă greu de imaginat şi, la nivelul acelor ani, eu şi Florin, trăiam ca nişte împăraţi. Atunci am realizat că îmi pot organiza foarte uşor mintea şi că pot găsi soluţii pentru tot ce implică bani“. Borcea nu se sfieşte să numească plimbatul videoului lui Ursu prin apartamentele vecinilor săi „marketing“.

Buteliile, piatra de temelie a educaţiei lui Borcea

După Ursu, Borcea s-a lipit de alt fotbalist, de această dată unul de la Dinamo:  „În 1986 am devenit omul de casă al lui Cornel Ţălnar“. Borcea subliniază cât de mult îşi dorea să ajungă să lucreze în cadrul clubului Dinamo: „Îi tot repetam lui Ţălnar că aş face orice să lucrez la Dinamo, că m-aş face chiar şi arbitru, numai să intru în fotbal şi astfel să îmi fac loc în club“.

Elevul Borcea (în medalion) visa să se facă miliţian, de aici pasiunea pentru Dinamo

După Revoluţie, Borcea s-a angajat la un centru de butelii: „Munceam cât era ziua de lungă, nu aveam odihnă, nici casă, nici masă, dar recompensa era pe măsură. Şi, mai mult decât banii, cel mai mult a contat ce am învăţat în acea perioadă. Aceşti ani au fost, de fapt, piatra de temelie a educaţiei mele ca om de afaceri. La vremea aceea, orice greşeală, orice procent în minus faţă de gestiune te putea costa libertatea pe o perioadă nedeterminată“, scrie el în cartea „Am fost preşedintele unui vis, Dinamo Bucureşti“. Totuşi, Borcea a considerat că educaţia nonformală din perioada buteliilor nu îi era suficientă, iar în 1996, la 26 de ani, a trecut cu brio examenul de Bacalaureat.

„Pe «filiera» Ţălnar“

Relaţia de afaceri pe care o avea cu dinamovistul Cornel Ţălnar a continuat şi după decembrie 1989: „În primele luni ale lui 1990 am închiriat un stand, pe undeva pe lângă Piaţa Scânteii, şi am început să aduc de la Alba Iulia, pe «filiera» Ţălnar, pantofi de «Ardeleana», bibelouri şi cafea Nova Brasilia. Aveam seri când plecam acasă şi cu 2.000 de dolari“.

Cei care se întreabă cum mi-am făcut banii, trebuie să ştie că, pe lângă centrul de butelii, care producea foarte mult, am adus şi eu marfă din Turcia. Importam TIR-uri întregi, pentru că la vremea respectivă se vindea oricât, în orice cantităţi. Cam de pe atunci nu am mai dormit o noapte întreagă. Cristian Borcea, în cartea „Am fost preşedintele unui vis, Dinamo Bucureşti“

Înainte de a fi condamnat în „Dosarul Transferurilor“, Cristian Borcea ajunsese la o avere de 30 de milioane de euro, conform revistei „Capital“.