Dragomir a dat de pământ cu Steaua, „Reghe“ şi Meme: preşedintele Ligii a dezvăluit de ce echipa avea rezultate când Gigi Becali era în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul care conduce Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a desfiinţat achiziţiile făcute de managerul roş-albaştrilor, dar şi tactica adoptată de Reghecampf, spunând că altfel ar fi stat lucrurile dacă latifundiarul nu era după gratii.

Steaua a fost călcată în picioare de Chelsea, scor 0-4, la capătul unui meci în care campioana României nici n-a existat pe teren. La finalul jocului, Dumitru Dragomir a pus tunurile pe cei care, în absenţa lui Gigi Becali, a început să vorbească mult şi, din păcate, prost.

„Cine i-o fi văzut fotbalişti pe Georgievski şi pe Tatu? Cum să dai banii pe ăştia? Şi Gigi juca mai bine decît macedoneanul ăsta“, a spus şeful LPF la sport.ro, făcând aluzie la Mihai Stoica, managerul care i-a descoperit pe cei doi jucători pomeniţi.

„Corleone“ a fost extrem de dur şi cu Laurenţiu Reghecampf, spunând că tehnicianul de 38 de ani a fost, de fapt, făcut mare de Gigi Becali! „M-a nemulţumit diferenţa de valoare, de comportament, de mentalitate şi de hazard dintre noi şi englezi. Ce a putut să-i facă Schurrle lui Georgievski...Contează enorm că Stelei i-au lipsit Chiricheş, Rusescu, Pintilii şi Chipciu faţă de meciul tur. Parcă a fost şi mai multă seriozitate atunci. Steaua, în primăvară, îl avea şi pe Gigi care făcea schimbările bine“, a declarat Dragomir.

CITEŞTE ŞI:

*VIDEO Steaua - Chelsea 0-4: Steaua, rege în ţara orbilor, săracă la masa bogaţilor

*Steaua, luată la mişto. Cornel Dinu a făcut cea mai tare analiză a meciului: a explicat de ce Georgievski joacă în Liga I

*Surclasat de Mourinho, Reghecampf a dat vina pe jucători: „E ruşinos ceea ce s-a întâmplat“. Principalele reproşuri

*Latovlevici e primul stelist care a înţeles lecţia dură din meciul cu Chelsea: „Trebuie să ţinem gura mică acum“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite