Simone Tempestini, gata să-şi apere trofeul la Raliul Sibiului

Simone Tempestini, gata să-şi apere trofeul la Raliul Sibiului

Simone Tempestini e principalul favorit să câştige a 7-a etapă a Campionatului Naţional de Raliuri, care va avea loc, în acest weekend, la Sibiu.

Ştiri pe aceeaşi temă

La ediţia de anul trecut, clujeanul a câştigat toate cele nouă probe speciale desfăşurate exclusiv pe macadam.

Raliul Sibiului a revenit pe macadam după o pauză lungă, iar spectacolul a fost asigurat la ediţia din 2020. Duelurile se anunţă la fel de intense şi în acest an, la start înscriindu-se 68 de echipaje, inclusiv din Italia, Ungaria, Turcia şi Suedia.

Lider autoritar în campionat, cu 3 victorii din 3 participări în primele 6 etape, Tempestini vine la Sibiu după rezultatul excelent din Campionatul European, acolo unde a devenit primul român care a câştigat o probă specială din noul format FIA ERC. Cvintuplul campion naţional va concura la Sibiu pe acelaşi model Skoda Fabia R5 cu care s-a impus în 2020 şi îl va avea copilot pe Sergiu Itu.

Este primul raliu pe plan intern pe macadam pentru pilotul de la Napoca Rally Academy, care a absentat de la Bacău deoarece a fost prezent la startul Raliului Letoniei. În aceeaşi situaţie se află şi colegul său de la NRA, Norbert Maior, care anul trecut a încheiat spectaculos pe 4 la Sibiu, deşi a concurat cu un model inferior, un Peugeot 208 R2.

Cei doi vor avea concurenţă serioasă la Sibiu. În total, 10 maşini cu configuraţie R5 sau Rally 2 se vor afla la start. Favoritul local Sebastian Barbu îşi doreşte o nouă victorie la general, însă cu podiumul ca obiectiv vor fi prezenţi şi  Dan Gîrtofan, Adrian Răspopa şi  turcul Erkan Gural. Raliul Sibiului din acest an va programa un total de 8 probe, urmând să se încheie sâmbătă seară. Nu vor lipsi o probă de noapte, dar şi una pe circuitul de slalom paralel.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările