Scandal mare la Wimbledon: Şarapova, acuzată de nesimţire. „Nu mă aşteptam la altceva din partea ei!“

Scandal mare la Wimbledon: Şarapova, acuzată de nesimţire. „Nu mă aşteptam la altceva din partea ei!“

Rusoaica de 32 de ani a alunecat până pe locul 80 WTA şi, nu doar că nu mai bate pe nimeni, dar îşi şi deranjează adversarele prin comportamentul ei lipsit de fair-play.

Maria Şarapova a câştigat singurul ei titlu la Wimbledon în 2004, pe când avea doar 17 ani. Din păcate pentru ea, de atunci a mai avut doar trei semifinale (2005, 2006, 2015) şi o finală pierdută (2011). În ultimele două sezoane, Maria a fost eliminată la Londra în turul I.

Marţi, ea părea a fi în controlul duelului cu Pauline Parmentier (88 WTA). Rusoaica luase primul set cu 6-4 şi avea 5-2 în setul doi, atunci când munca ei de până atunci s-a dus pe apa sâmbetei. Parmentier a întors scorul în setul doi pe care l-a luat la tiebreak, iar apoi s-a dus la 5-0 în decisiv!

La acest scor, Şarapova s-a retras, motivând probleme medicale, iar decizia ei, când ar mai fi fost un game de jucat, a enervat-o pe Parmentier. Potrivit Digi Sport, la conferinţa de după meci, franţuzoaica a avut o reacţie vehementă la adresa Şarapovei.

Ce a spus Pauline Parmentier?

*Mi-aş fi dorit ca ea să termine meciul. Încă îmi doresc să pot să mă bucur de această victorie. Am văzut că juca la intensitate redusă în setul trei. Am crezut că va renunţa la 3-0 sau la 4-0. Dar când joci până la 5-0, poţi să termini meciul.

*Deşi a fost acest context, eu tot m-am bucurat. Nu mă interesează ce spune lumea, am câştigat meciul.

*Am făcut un scurt moonwalk (n.r. - dansul consacrat al lui Michael Jackson) pentru Bennet (n.r. Julien Benneteau, căpitanul echipei de Fed Cup a Franţei), pentru că mi-a spus să fac asta dacă o voi învinge pe Sharapova.

*Când am văzut-o că se apropie, când a abandonat, am vrut să-i zic...dar ştiţi ce? Mi se pare trist pentru ea să spună 'N-am pierdut, îmi pare rău, am renunţat'! Nu-mi pasă, am câştigat, am meritat victoria, abandonul ei nu-mi ia cu nimic din merite.

*Să te retragi la 5-0 nu e foarte frumos, dar nu mă aşteptam la altceva din partea ei. Adică, putea să o facă înainte, era clar accidentată, dar la 5-0 e ca şi cum aş fi câştigat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: