Românii au dominat competiţia internaţională Argeş Cup Dr. Oetker

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câştigătorii Argeş Cup
Câştigătorii Argeş Cup

Vlad Cristian Breazu este câştigătorul celei de-a VI-a ediţii a Argeş Cup Dr. Oetker, după ce s-a impus în finală în faţa bulgarului Vladimir Popov, scor 6-4, 5-5 (abandon medical).

“Meciul a fost foarte greu şi îmi pare rău că adversarul s-a accidentat. Am jucat deja în alte câteva turnee internaţionale, dar acesta mi s-a părut cel mai important, mai ales că este din cadrul Tennis Europe. Am căpătat încredere în mine pentru în viitor. Organizarea a fost excepţională, fiind un turneu deosebit“, a declarat Breazu.

Mara Gae a fost învinsă în finală, cu scorul de 6-4, 6-0,  de Vlada Haetcaia din Republica Moldova.

“Am început tenisul la 7 ani. M-am simţit foarte bine aici la Tenis Club Curtea de Argeş. N-am reuşit să găsesc soluţii pe moment, adversara a jucat foarte bine, dar am avut şi o zi proastă. Pe viitor vreau să urc cât mai sus în clasamentul Tennis Europe, să joc la turneele ITF şi apoi să obţin puncte WTA”, a declarat Mara Gae.

Perechea Andreea Herea/ Oana Bianca Marinescu a câştigat cea de-a VI-a ediţie a Argeş Cup Dr. Oetker după ce a învins în finală cuplul format din Alisa Bianca Apostol şi Bianca Bulat, cu scorul de 6-3, 6-2.

“Ca de obicei organizarea unor astfel de turnee, interne sau internaţionale, este grea, dar noi avem multă experienţă. Suntem obişnuiţi cu organizarea turneelor mari. M-a bucurat că am avut la Argeş Cup Dr. Oetker o participare atât numerică, cât şi valorică. Am avut meciuri disputate şi echilibrate. Ploaia ne-a făcut ceva feste, dar am reuşit să organizăm cum trebuie competiţia. Urmează în august competiţia ITF, Vitality Open Tour, cu premii de 15.000 de dolari“, declarat Directorul Turneului, Gheorghe Borţan.

“Este prima dată când arbitrez la Argeş Cup, deşi vin de 5 ani la concursurile de la Tenis Club Curtea de Argeş. O experienţă nouă, frumoasă. Am avut un pic de ploaie, însă terenurile au fost foarte bune“, a declarant Andrei Bardan, arbitrul principal al turneului.

La băieţi, dublul Mihai Viorel Lungu/Christian Teszari a cucerit această competiţie după ce a învins în finală cuplul Dragos Nicolae Cazacu/Luca Preda, cu scorul de 7-6(2), 6-4.

Peste 70 de jucători din Italia, Bulgaria, România, Anglia, Moldova, Israel, Irlanda, Polonia, India şi Rusia, au concurat la cea de a VI-a ediţie a Argeş Cup, turneu unde Dr. Oetker România este partenerul principal.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite