România îşi chinuie copiii: Calvarul prin care trec de 4 luni componenţii unui club din Câmpina

România îşi chinuie copiii: Calvarul prin care trec de 4 luni componenţii unui club din Câmpina

În România, un copil care vrea să facă sport se loveşte de probleme multiple

Sportul românesc e guvernat, din păcate, de oameni care dau bine din gură, însă când e vorba să facă ceva concret pentru acest domeniu, dispar din peisaj.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru că altfel n-am asista la un episod precum cel de care au parte, începând din luna martie, copiii din Câmpina care au o singură „vină“: vor să facă înot de performanţă. 
 
Începând cu data de 11 martie, bazinul din oraş a fost închis, în numele luptei cu COVID-19. Din capul locului, o astfel de măsură a fost aberantă, în condiţiile în care atât pe site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cât şi pe cel al Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUIA, se precizează, clar, că noul coronavirus nu se transmite prin apă. Chiar şi aşa, în panica generată la începutul anului, s-au luat astfel de măsuri ilogice, pe bandă. Problema e că nici în luna iunie, după redeschiderea bazinelor pentru sportivii legitimaţi la cluburi, copiii din Câmpina n-au putut să-şi reia antrenamentele în condiţii normale! De fapt, din acel moment, a început calvarul lor incredibil, de neconceput într-o ţară normală, despre care ne-a povestit Gabriel Cojocaru, cel care conduce clubul Barracuda Câmpina.
 
„Au minţit ministrul că bazinul e defect!“
 
„După ce atât Ministerul Tineretului şi Sportului, cât şi Ministerul Sănătăţii au dat avizele necesare pentru ca sportivii să revină în bazin, din acel moment, au început problemele noastre. La Câmpina, bazinul e în administraţia Primăriei, iar purtătorul de cuvânt ne-a transmis că nu se va redeschide, deoarece nu-şi justifică, în niciun fel, cheltuielile de întreţinere“, şi-a început Gabriel Cojocaru discursul.
 
Disperat, conducătorul clubului Barracuda Câmpina a luat legătura atât cu Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, cât şi cu Ionuţ Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului. Cu ultimul chiar a vorbit direct, în cadrul unui eveniment. „Domnul Stroe, după ce am discutat cu el şi i-am povestit ce se întâmplă la Câmpina, a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe primar. Din păcate, l-au minţit că bazinul e defect. Apoi, a doua zi, au scos apa din bazin“, a continuat Cojocaru, pentru „Adevărul“.
 
Sub îndrumarea lui Gabriel Cojocaru, cei de la clubul Barracuda Câmpina visează să ajungă, cândva, la Jocurile Olimpice 

„Fac naveta, merg la şcoală, iar seara cad laţi“
 
Cât timp această mascaradă de la Câmpina le-a răpit şansa celor mici de a face înot în oraşul lor, copiii legitimaţi la clubul Barracuda au fost nevoiţi să-şi facă antrenamentele în alte oraşe. Mai precis, la Ploieşti şi la Târgovişte, acolo unde bazinele sunt funcţionale.
 
„Toată această poveste, cu scoatera bazinului din Câmpina din funcţiune, a continuat până la finalul lunii septembrie. Au venit alegerile, le-au pierdut şi apoi au dat drumul la bazin. Dar nu pentru toate cluburile din oraş, ci doar pentru cei legitimaţi la Clubul Municipal! Consilierii au spus că sportivii de aici au prioritate. E de neînţeles aşa ceva, în condiţiile în care la noi sunt sportivi care deţin recorduri la nivel naţional“, şi-a continuat Gabriel Cojocaru relatarea incredibilă.
 
Din păcate, din cauza unui astfel de episod aberant, suferă, în primul rând, copiii care, spre lauda lor, vor să facă înot, cu orice preţ. „De mai bine de 4 luni, aceşti copii fac naveta de două ori pe zi. În timpul verii, ne-am mai descurcat, dar acum e groaznic acest regim. Pentru că ei se trezesc la 5 dimineaţa, cu noaptea în cap, şi îi ducem la Ploieşti pentru primul antrenament al zilei. Apoi, îi aducem înapoi ca să meargă la şcoală. Când îşi fac orele, urmează un nou drum, iarăşi până la Ploieşti sau la Târgovişte, pentru al doilea antrenament al zilei. Cum să-şi mai facă aceşti copii temele pentru şcoală?! Vă daţi seama că, seara, când ajung acasă, cad laţi“, a explicat Gabriel Cojocaru.
 
Acesta a încheiat, totuşi, pe un ton optimist, în privinţa viitorului: „Odată cu instalarea noului Consiliu Local, sperăm că acea hotărâre a vechiului consiliu să fie modificată, astfel încât toţi sportivii, fie că sunt de la Clubul Sportiv Municipal sau de la cluburile private să aibă acces pentru desfăşurarea antrenamentelor, fără nicio disciminare“.
Aceşti copii sunt atât de dedicaţi, încât, chiar şi în aceste condiţii, se antrenează. Nu renunţă. Şi o să vedeţi că o să ajungă departe. O să reuşească.
Gabriel Cojocaru preşedinte Barracuda Câmpina
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările