România, executată în Anglia: Am jucat ca niciodată, am pierdut încă o dată
0Tricolorii au ajuns la patru înfrângeri succesive, sub comanda selecţionerului Mirel Rădoi. Şi, odată cu eşecul de la Middlesbrough, am pierdut şirul invincibilităţii în faţa naţionalei Albionului, după şapte partide fără eşec.
Dacă ne uităm la rezultatele României din ultimii ani, putem trage o concluzie: ceea ce ne încurcă e miza partidelor oficiale! Când aceasta dispare, suntem în stare să facem egal cu Argentina, să batem Chile sau, după cum s-a văzut, duminică seară, să lăsam o impresie decentă pe terenul Angliei.
La patru zile după ruşinea de pe teren propriu, cu Georgia (1-2), România a întâlnit Anglia, într-o altă partidă de verificare. Ultima pentru gazde, înainte de Campionatul European (11 iunie - 11 iulie) şi ultima pentru ai noştri, înainte de a urmări turneul final din fotoliu, cu telecomanda în mână şi cu berea pe masă.
Iar pe „Riverside“, la Middlesbrough, România a avut o primă repriză bună, curajoasă, în care Răzvan Marin (10), Adrian Păun (29) şi Sorescu (44) au reuşit să pună în pericol buturile apărate de Johnstone, cu şuturi pe spaţiul porţii.
Ce-i drept, ocaziile mai mari le-au avut gazdele. Mai precis, Calvert-Lewin (32) şi Sancho (38) au zguduit transversala, în două rânduri, trecând pe lângă deschiderea scorului.
Debutantul Căpuşă ne-a ruinat
În partea secundă, tricolorii au continuat să impresioneze! Sorescu (53) şi Cicăldău (54) au avut ocazii notabile pentru România. Iar pe fondul acestui joc bun, selecţionerul Mirel Rădoi şi-a permis să-l introducă şi pe Tiberiu Căpuşă (23 de ani, Chindia Târgovişte), în minutul 66, aflat la debutul său în echipa naţională. Din păcate, acest prim meci sub tricolor pentru Căpuşă a furnizat imediat o fază care a dus la deschiderea scorului. Grealish l-a depăşit pe Chiricheş, iar apoi a fost faultat de Căpuşă (67). Centralul portughez, Tiago Martins, a arătat spre punctul cu var, iar penalty-ul a fost transformat de Rashford: 1-0 Anglia (68).
Niţă, penalty apărat
Replica României a venit, aproape imediat: Cicăldău şi Andrei Ivan au pus în pericol poarta Angliei, şutul violent al atacantului fiind trimis în corner, cu un reflex fantastic de portarul Sam Johnstone (74).
Anglia a primit un al doilea penalty, după o fază care a scos în evidenţă fragilitatea defensivei noastre. Nedelcearu a sărit pe sub minge, iar Chiricheş l-a faultat, clar, în careu pe Calvert-Lewin. Penalty, fără dubiu, pentru Anglia (78). Florin Niţă s-a opus însă eroic la şutul lui Henderson, ghicind colţul.
Anglia a trecut pe lângă 2-0, în minutul 83, după ce Chiricheş, cu o intervenţie fabuloasă, a scos mingea de pe linia porţii!
S-a terminat 1-0, iar Anglia merge la Euro 2020 (competiţia şi-a păstrat denumirea, în mod simbolic) cu moralul ridicat.
Anglia: Johnstone - Godfrey, White, Mings, Shaw (Trippier 75) - Grealish, Phillips (Henderson 46), Ward-Prowse (Rice 65) - Rashford (Lingard 75), Calvert-Lewin (Watkins 82), Sancho (Bellingham 65).
România: Niţă - Sorescu (Căpuşă 66), Nedelcearu (A. Rus 84) - Chiricheş, Camora - Stanciu, R. Marin, Cicăldău (Budescu 80) - Ivan, Alibec (I. Hagi 66), Păun (Băluţă 80).
CITEŞTE ŞI:
România şi Anglia, huiduite copios: Momentul care a enervat publicul FOTO
Rădoi, încântat de ce a văzut, la Middlesbrough: Ce a spus după amicalul cu Anglia
Chiricheş, mândru de naţională după eşecul din Anglia: Ce promite pentru viitor
2 iunie 1970 era data ultimei înfrângeri în faţa Angliei: 0-1, la Cupa Mondială din Mexic.
Mirel Rădoi, ca selecţioner
Dată Meci Statut
06/06/21 Anglia - România 1-0 Amical
02/06/21 România - Georgia 1-2 Amical
31/03/21 Armenia - România 3-2 Preli. CM 2022
28/03/21 România - Germania 0-1 Preli. CM 2022
25/03/21 România - Macedonia 3-2 Preli. CM 2022
18/11/20 Irlanda de Nord - Româna 1-1 Liga Naţiunilor
15/11/20 România - Norvegia 3-0 Liga Naţiunilor*
11/11/20 România - Belarus 5-3 Amical
14/10/20 România - Austria 0-1 Liga Naţiunilor
11/10/20 Norvegia - România 4-0 Liga Naţiunilor
08/10/20 Islanda - România 2-1 Baraj Euro 2020
07/09/20 Austria - România 2-3 Liga Naţiunilor
04/09/20 România - Irlanda de Nord 1-1 Liga Naţiunilor
*Meci câştigat la masa verde prin neprezentarea adversarului.