Putin, printre premianţii Mondialului: Ce a realizat preşedintele Rusiei prin organizarea unui turneu fabulos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dincolo de echipa Franţei care a luat trofeul acasă, turneul final a avut destui actori care au dat adevărate lovituri de imagine în ultima lună.

Mondialul are o singură campioană, dar, de fiecare dată, schimbă şi vieţile unor oameni care participă în cea mai mare sărbătoare a fotbalului.

La fel s-a întâmplat şi acum în Rusia, acolo unde, după o lună, cota fotbalistică sau cea de popularitate ale unor oameni, pur şi simplu, a explodat. „Adevărul“ prezintă în rândurile de mai jos cei mai mari câştigători ai Mondialului din 2018.

*Kylian Mbappe – În primul rând, turneul final i-a confirmat valoarea uriaşă ca fotbalist. A marcat patru goluri pentru Franţa în drumul „cocoşilor“ spre trofeu, fiind ales cel mai bun tânăr jucător al turneului. De asemenea, a devenit primul fotbalist adolescent de la Pele încoace, marcator într-o finală de Cupa Mondială. Iar Mbappe a dat dovadă de mare caracter şi în afara terenului! Puştiul de 19 ani a donat banii pe care i-a primit din partea FIFA, dar şi din partea Federaţiei Franceze de Fotbal. Per total, Mbappe a donat suma de 470.000 de euro către copiii spitalizaţi şi cu dizabilităţi.

*Kolinda Grabar-Kitarovici – Preşedintele Croaţiei a devenit cel mai iubit şef de stat la nivel global, după CM 2018. „Kolinda Grabar-Kitarovici a câştigat inimile fanilor din întreaga lume. Kolinda a fermecat o lume întreagă în timp ce stătea în ploaia torenţială la ceremonia de final, râzând şi îmbrăţişând fiecare jucător, în ciuda eşecului. A mers apoi pe podium, alături de Putin şi de Macron, în timp ce erau oferite medaliile. Cei doi erau îmbrăcaţi în costume de culori închise, în contrast cu ţinuta Kolindei - tricoul alb-roşu şi pantaloni albi. În timp ce Macron şi Putin au avut umbrele, Kolinda Grabar-Kitarovici a stat fericită în ploaie, iar zâmbetul nu i-a dispărut de pe buze. Ea a fost elogiată pentru dedicaţia arătată naţionalei ţării sale. A mers în Rusia pe banii săi şi a asistat la aproape toate meciurile. A ratat doar partida cu Anglia, din semifinale, din cauza summit-ului NATO“, a scris un site australian despre femeia de 50 de ani care a făcut ravagii în Rusia.

*Gareth Southgate – Ca jucător, a ratat un penalty decisiv în semifinala pierdută de Anglia la Euro 1996 în faţa Germaniei. Acest moment l-a urmărit pentru restul carierei sale de fotbalist. Ca antrenor, în schimb, a condus selecţionata Albionului spre prima semifinală de Cupa Mondială după 28 de ani. Astfel, a devenit o figură extrem de populară printre englezi, mulţi dintre ei adoptând inclusiv stilul său vestimentar cu celebra vestă pe care a purtat-o în timpul meciurilor de la Mondiale.

*Vladimir Putin – A reuşit să îmbunătăţească imaginea Rusiei la nivel internaţional prin organizarea unui turneu pe care FIFA l-a catalogat ca fiind „cel mai bun din istoria Mondialelor“.

*Fanii japonezi – Au câştigat respectul lumii întregi, după ce au făcut curat în stadioanele din Rusia după fiecare meci jucat de naţionala lor.

*Alireza Beiranvand – Portarul naţionalei Iranului dormea, până acum câţiva ani, pe străzi din cauza sărăciei. A venit la Cupa Mondială, a stat faţă în faţă cu marele Cristiano Ronaldo şi i-a apărat penalty-ul în meciul Iran – Portugalia, scor 1-1.  

*Essam El-Hadary – Portarul care a intrat în istoria Cupelor Mondiale. A jucat în ultimul meci al Egiptului în competiţie contra Arabiei Saudite. A devenit la 45 de ani şi 161 de zile jucătorul cel mai în vârstă care a evoluat vreodată la Mondiale. Mai mult, în prima repriză a meciului cu Arabia Saudită, El-Hadary a parat şi un penalty.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite