Presedintele Barcelonei, dezvăluiri din culisele negocierilor pentru Neymar. Amănuntul care îl va bulversa pe Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Barcelonei, Josep Maria Bartomeu, a vorbit pentru Barca TV despre eforturile făcute de catalani pentru aducerea atacantului brazilian

Bartomeu şi-a inceput interviu, citat de ziare.com, susţinând că strategia de transferuri a echipei fusese făcuta, iar mutările erau finalizate încă din prima parte a lunii iulie, încercarea de a-l lua pe Neymar fiind în plus faţă de planificare.

"A fost o decizie sportivă. Între 10 şi 15 iulie noi finalizasem totul la nivel de achiziţii. Aveam o planificare clară, iar apoi a apărut ceva în plus, Neymar. A fost un moment în care Leonardo, directorul sportiv al PSG, a deschis uşa pentru negocieri, iar Barca a fost unul dintre cluburile interesate. Din acel moment, da, am încercat să îl luăm pe Neymar, însă nu am reuşit pentru că nu ne-am putut asuma solicitările francezilor", a declarat Bartomeu.
 

Acesta a explicat apoi că decizia de a încerca să-l transfere pe Neymar a fost una luată la nivelul băncii tehnice, fiind considerat un jucător util echipei, şi că la nivel de conducere s-a făcut totul pentru realizarea mutării. "Am făcut chiar tot ce era posibil pentru a-l transfera pe Neymar în această vară. CEO-ul nostru a condus negocierile şi au mai participat directorul Javier Bordar, dar şi Eric Abidal"

Potrivit presei spaniole, negocierile dintre PSG şi Barcelona s-au blocat în momentul în care francezii au anunţat că vor 150 de milioane de euro şi trei jucatori la schimb.

O paralelă între cum sunt stabilite strategiile la nivelul conducerilor echipelor care în urmă cu 33 de ani îşi disputau finala celei mai importante competiţii la nivel de cluburi, Cupa Campionilor Europeni, duce la concluzia că cele două grupări nu mai au absolut nimic în comun, orice asemănare lipsind cu desăvârşire. 

Este de neimaginat faptul ca patronul vicecampioanei, Gigi Becali, să lase banca tehnică să decidă un transfer atât de important. De asemenea, îşi poate închipui cineva că o campanie de achiziţii a celor de la FCSB va putea fi încheiată cu mai bine de o lună înainte de începerea sezonului? 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite