Osaka, la fel ca Bruce Willis în „Greu de ucis“: Japoneza e în turul III la French Open după un nou meci teribil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Naomi Osaka
Naomi Osaka

Visul liderului mondial rămâne în viaţă! După ce a câştigat ultimele două turnee de Grand Slam în circuitul feminin (US Open 2018 şi Australian Open 2019),  Osaka poate face tripla la Roland Garros.

Naomi Osaka a abordat French Open cu un bilanţ surprinzător de bun pe zgură, 7 victorii în 8 meciuri, însă, odată ajunsă la Paris, ea parcă a suferit o scădere drastică în ceea ce priveşte nivelul jocului.

În primul meci, cu Schmiedlova (90 WTA), Osaka s-a făcut de râs, devenind primul lider mondial care a cedat la zero un set la French Open! Ce-i drept, atunci s-a redresat şi a avansat în turul II, după ce s-a impus cu 0-6, 7-6, 6-1.

Astăzi, japoneza şi-a continuat seria prestaţiilor oscilante în duelul cu Victoria Azarenka (43 WTA). În primele patru game-uri, Osaka a luat doar şase puncte, ajungând să fie condusă cu 4-0. Setul l-a cedat după 41 de minute: 4-6.

În setul doi, Osaka şi-a crescut nivelul jocului, dar tot s-a chinuit teribil. Mai întâi, şi-a pierdut serviciul la 2-2, după care a izbutit un break, abia în al 8-lea game, unul extrem de lung: 4-4. Următoarele trei game-uri au fost pe serviciu, după care Osaka a lovit în cel mai bun moment posibil! La 6-5 pentru liderul mondial, acesta a făcut un nou break şi a luat setul pentru a egala situaţia: 7-5.

În decisiv, la fel ca în partida cu Schmiedlova, Osaka s-a dezlănţuit! S-a dus la 5-1, a irosit o minge de meci la 5-2 pe serviciul propriu, însă a obţinut calificarea, câştigând cu 6-3.

După această victorie, venită după 2 ore şi 52 de minute, Osaka va juca în turul III cu Siniakova (42 WTA).

French Open şi Wimbledon rămân turneele de Grand Slam în care Osaka a obţinut cele mai slabe rezultate, ea nedepăşind vreodată turul III. 

De partea cealaltă, pentru Victoria Azarenka (29 de ani) cea mai bună performanţă la Paris rămâne atingerea semifinalelor la French Open 2013.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite