Mircea Lucescu a fost primit ca un adevărat împărat la inaugurarea noului stadion Giuleşti. Cum arată noua arenă
0Cum era de aşteptat, Mircea Lucescu a fost primit extraordinar în Giuleşti, de o mare de oameni, care au umplut noul stadion din Grant
„Sunt sigur că acest stadion şi prezenţa suporterilor vor face ca echipa să crească, jucătorii vor simţi alte responsabilităţi. De aceea, cred că şi Dinamo merită un astfel de stadion, chiar dacă sunt rivalii Rapidului. Infrastructura este baza performanţei. Istoria Rapidului se împleteşte şi cu istoria familiei Lucescu. Şi cu mine, şi cu Răzvan, au fost perioade extraordinare. Asta nu înseamnă că nu am un respect deosebit pentru toţi cei care au contribuit la ascensiunea Rapidului, pentru figurile de seamă”, a spus Mircea Lucescu, pentru Rapid TV.
Mircea Lucescu, ajuns la vârsta de 76 de ani, a pregătit-o de două ori pe Rapid, între 1997 şi 1998, respectiv 1999-2000.
Antrenor al echipei legendelor Rapidului, Mircea Lucescu i-a condus pe foştii alb-vişinii spre victorie, aceştia câştigând meciul cu legendele Poli Timişoara cu scorul de 2-1, pentru bănăţeni marcând Gigel Bucur, iar pentru gazde, Răzvan Raţ şi Daniel Pancu.