Primăria Tulcea arbora drapelul Rusiei din fața unei clădiri publice. Ministrul de Externe a solicitat îndepărtarea steagului
0Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a solicitat Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei arborat în faţa unei clădiri aflate în patrimoniul oraşului.

"Având în vedere legislaţia în vigoare privind arborarea drapelului naţional, se constată că, în acest caz, nu este întrunită niciuna dintre condiţiile care permit arborarea drapelelor altor state. Totodată, este inacceptabil ca autorităţile naţionale sau locale să arboreze steagul unei ţări agresoare, care poartă un război brutal de agresiune, neprovocat şi nejustificat, împotriva unui vecin suveran", a precizat, vineri, Ministerul Afacerilor Externe, citat de Agerpres.
Afirmațiile vin în contextul în care Steagul Federaţiei Ruse este arborat într-o zonă centrală din municipiul Tulcea, lângă Muzeul de Artă, alături de al Ucrainei şi al altor state.
Drapelele au fost arborate în cadrul unui proiect privind ”restaurarea şi reabilitarea a două clădiri de patrimoniu din municipiul Tulcea, incluse în circuitele turistice regionale, finanţat prin POR 2007–2013, care a avut ca obiectiv principal punerea în valoare a Muzeului de Artă şi a Casei Avramide, precum şi creşterea atractivităţii turistice a oraşului, în contextul specific al regiunii istorice multiculturale şi multietnice Dobrogea”.
”La acel moment, politica Uniunii Europene încuraja recunoaşterea contribuţiei comunităţilor locale la promovarea patrimoniului cultural. În acest context, au fost arborate în proximitatea Muzeului de Artă din Tulcea steagurile Ucrainei, Rusiei, Turciei şi Greciei, reprezentând comunităţile istorice ale acestor etnii, evidenţiate şi prin busturile amplasate în parcul vecin, dedicate unor personalităţi marcante ale acestora”, a declarat, pentru Libertatea, spune Paul Tocanie, şef serviciu în cadrul unităţii muzeale.
Prezența drapelului Rusiei în centrul municipiului Tulcea datează cel puțin din octombrie 2024, conform fotografiilor publicate pe Google Maps.