Mesaj din partea suporterilor stelişti către „greii“ fotbalului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La meciul pe care Steaua l-a disputat duminică, în deplasare, cu Săgeata Năvodari, şi pe care l-a câştigat cu emoţii (2-1), în rândul supoterilor roş-albaştri a fost afişat un mesaj la adresa „greilor“ din fotbalul românesc.

Pe banner se putea citi „Sunt nouă până acum, lipsesc Sandu şi Mitică/S-avem 11 de-o echipă“, în contextul celor opt condamnaţi din Dosarul Transferurilor şi al lui Gigi Becali, ca urmare a implicării sale în Dosarul Terenurilor.

Steaua, lider în Liga I, s-a distanţat la opt puncte de următoare clasată, Astra Giurgiu, având un bilanţ de 17 victorii, şapte egaluri şi nicio înfrângere. Echipa din Ghencea se pregăteşte de prima manşă a semifinalelor din Cupa României, împotriva lui Dinamo, porgramată joi, pe Arena Naţională, începând cu ora 20.30.
În campionat, roş-albaştrii vor întâlni FC Botoşani, luni, pe stadionul din Ghencea, începând cu ora 21.00.

„Aceste condamnări fac cât 10 calificări”, replică faţă de contraperformanţele echipei naţionale şi condamnările din Dosarul Transferurilor

image

                                             FOTO sudsteaua.ro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite