Simona Halep, triumfătoare la Madrid. A câştigat o partidă extrem de disputată în faţa franţuzoaicei Kristina Mladenovici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep FOTO EPA
Simona Halep FOTO EPA

Simona Halep a câştigat primul trofeu din 2017, după ce s-a impus în finala turneului de la Madrid, unde era deţinătoarea titlului.

Simona Halep a câştigat meciul cu franţuzoaica Kristina Mladenovici, după un meci care a durat două ore şi 44 de minute şi pe care l-a câştigat cu 7-7, 6-7, 6-2. Este al 15-lea turneu WTA din cariera Simonei Halep, care îşi păstrează trofeul adjudecat anul trecut.

Finala Madrid Open a fost o încleştare tensionată, echilibrată şi spectaculoasă. Ambele jucătoare au arătat un tenis de clasă, cu ghemuri şi schimburi de mingi lungi, cu soluţii de efect şi cu risipă de energie.

Halep a abordat inteligent partida cu puternica Mladenovic, a fost calmă în momentele în care precizia loviturilor ei a lăsat de dorit, a avut răbdare şi nu s-a abătut de la planul stabilit. O dată şi-a ieşit însă rău din fire, în finalul setului al doilea, după un lob extraordinar al adversarei, şi a trântit racheta, apoi a lovit-o cu piociorul. Publicul a fluierat gestul, iar arbitrul a penalizat-o pe româncă.

Jucătoarea română a contracarat jocul în forţă al rivalei, lungind schimburile de mingi şi mişcând-o mult pe teren. Halep a servit bine, a împiedicat-o pe Mladenovic să-şi facă "un-doi-urile" cu lovitura de dreapta şi a jucat-o mult pe rever. Punct forte altădată, serviciul lui Mladenovic nu a fost la cel mai înalt nivel. Dar ea a folosit alte lovituri din "arsenal", mai ales "scurta" şi a făcut destul de bine faţă în meci. La început, franţuzoaica nu a părut într-o formă fizică foarte bună şi nu a putut să fie atât de agresivă ca de obicei. Obligată la defensivă, o postură în care nu apare des, Mladenovic a alergat mult şi uneori a lovit mingea din poziţii inconfortabile. Totuşi, ea agăsit resurse să ducă meciul în decisiv, în care mobilitatea, dârzenia şi tehnicitatea Simonei Halep au făcut diferenţa, scrie news.ro.

În primul set, Kristina Mladenovic a fost mult timp la conducere pe tabelă, dar nu şi în joc. Românca a fost cu un pas în spate, dar a evoluat agresiv, nu a renunţat în niciun moment şi a revenit de fiecare dată. Meciul a început cu un ghem lung, de nouă minute, câştigat de Mladenovic pe serviciul sportivei române. Jucătoarea franceză s-a distanţat la 2-0, înainte ca Simona Halep să puncteze şi ea. La 2-1, Mladenovic a condus cu 40-0 pe propriul sevriciu, dar jucătoarea mai bine clasată a reuşit break-ul. Apoi a fost rândul franţuzoaicei să câştige din nou pe serviciul rivalei, la 3-3. De la 3-5, Halep şi-a adjudecat toate ghemurile, nu uşor însă. Setul s-a încheiat cu 7-5 pentru sportiva română, după o oră şi trei minute.

În setul secund, Halep s-a aflat la conducere pe tabelă, cu 2-0, după un break în ghemul al doilea. Mladenovic nu a cedat şi a revenit cu rebreak. În continuare, cele două sportive şi-a făcut serviciul până la tie-break. Mladenovici a condus cu 3-0 şi şi-a menţinut avantajul impunându-se cu 7-4, după alte 62 de minute.

Deţinătoarea trofeului a început bine şi decisivul. Ea a reuşit break-ul în ghemul al treilea, l-a "dublat" în ghemul al şaptelea şi a închis meciul, după 6-2 şi după două ore şi 44. minute de la start.

Simona Halep va primi 1.043.680 de euro şi 1.000 de puncte WTA, iar Mladenovic 511.740 de euro şi 650 de puncte.

Vezi AICI rezumatul meciului fabulos făcut de Simona Halep în finala turneului de la Madrid

CITEŞTE ŞI:

*Halep, discurs de campioană: cui i-a mulţumit Simona după triumful de la Madrid. Mesaj pentru Ion Ţiriac

*CTP anunţă: „Halep va face un rezultat mare la Roland Garros!“. De ce e convins că Simona şi-a găsit arma principală

SETUL III

6-2 Halep câştigă setul, meciul şi turneul. Bravo Simona!

5-2 pentru Simona după un game de mare luptă

4-2 pentru Simona Halep

3-2 Mladenovici reduce din diferenţă

3-1 pentru Halep

2-1 pentru Simona, care face breakul

1-1 Halep egalează

1-0 pentru Mladenovici

După două ore şi cinci minute se intră în decisiv.

7-5 Mladenovici, care câştigă setul doi. 

6-5 Halep

6-4 Mladenovici

5-4 Halep

5-3 Mladenovici

4-3 Halep

4-2 Mladenovici

3-2 Halep

3-1 Halep

3-0 Mladenovici

2-0 Mladenovici

1-0 Mladenovici

6-6 setul II intră în tie-break

6-5 Simona îşi face serviciul

5-5 Mladenovici face un joc la zero

5-4 pentru Halep, care e la un game de victorie

4-4 Mladenovici rezistă

4-3 pentru Simona

3-3 Meciul se joacă

3-2 pentru Halep

2-2 Franţuzoaica revine în meci

2-1 Mladenovici face breakul

2-0 pentru Simona

1-0 pentru Halep

Începe setul al doilea, cu Simona Halep la serviciu

7-5 pentru Simona, care câştigă primul set.

6-5 pentru Simona Halep

5-5 Simona rămâne în meci, după un break disputat

5-4 Halep reuşeşte un game la zero

5-3 Mladenovici îşi fructifică serviciul

4-3 Franţuzoaica câştigă un nou break

3-3 Mladenovici se ţine tare

3-2 Simona trece în avantaj

2-2 Halep revine cu un break

1-2 Simona face gameul

0-2 Mladenovici măreşte diferenţa

0-1 Mladenovici reuşeşte breakul.

Simona va servi prima.

UPDATE Startul partidei se amână câteva minute. Cele două jucătoare sunt la încălzire acum.

Halep joacă în această seară, de la ora 20.00, în ultimul act al competiţiei, contra franţuzoaicei Kristina Mladenovici, locul 17 WTA. 

Deşi, conform clasamentului mondial, Simona este favorită, bilanţul întâlnirilor directe cu Mladenovici nu este îmbucurător pentru jucătoarea noastră. Cele două s-au întâlnit de patru ori, Simona a câştigat o dată şi de trei ori a fost învinsă.

Mladenovici are un an 2017 foarte bun, fiind pe locul 4 în clasamentul Road to Singapore, care desemnează jucătoarele ce participă la Turneul Campioanelor.

În vârstă de 23 de ani, Kristina Mladenovici (foto jos) va juca a patra finală în acest an, prima din carieră a unui turneu de categorie Premier Mandatory. În 2017, ea s-a impus la Sankt Petersburg, unde a câştigat primul ei trofeu la simplu, şi a pierdut în ultimul act la Acapulco şi la Stuttgart

image

Câştigătoarea Madrid Open va primi 1.043.680 de euro şi 1.000 de puncte WTA, iar învinsa din finală 511.740 de euro şi 650 de puncte.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite