Lacina Traore, cumpărat de un dubios miliardar rus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ivorianul a ajuns la Kuban Krasnodar datorită influenţei pe care Dimitri Sreluk o are la echipa antrenată de Dan Petrescu. Afaceristul speră să-şi scoată banii după revânzarea atacantului. Sreluk trăieşte la Barcelona de mai mulţi ani. Afaceristul speră ca evoluţiile lui Traore să trezească, în viitorul apropiat, interesul echipelor puternice din Europa.

Informaţia potrivit căreia CFR Cluj a ajuns la un acord de principiu privind transferul atacantului Lacina Traore la Kuban Krasnodar a surprins lumea fotbalistică.

A surprins mai ales prin suma pe care ruşii o vor plăti grupării din Gruia, cifrată, se pare, la patru milioane de euro. Puţină lume ştie faptul că actuala echipă a lui Dan Petrescu se confruntă cu mari probleme financiare.

Patronată din anul 2001 de către Alexander Tkacev, guvernatorul regiunii Krasno­dar, Kuban n-are un palmares cu care să se mândrească, dar a avut perioade în care a stat relativ bine cu banii. Numai că, în ultima vreme, Tkacev a „oprit" robinetul, echipa descurcându-se cu un buget minim.

Exact în această situaţie se află în prezent galben-verzii. Deşi Dan Petrescu a întocmit o listă cu mai mulţi jucători pe care i-a dorit la echipă, singurul transfer acceptat a fost cel al lui Traore.

Traore, pariul lui Sreluk

Salvarea Kubanului a venit tocmai din Spania. Mai precis din Barcelona. Acolo s-a stabilit, de mai mulţi ani, Dimitri Sreluk, un potent om de afaceri, cunoscut al lumii interlope din fostul spaţiu sovietic. Mai mult, Sreluk are interdicţie de a intra în Rusia şi Ucraina de mai bine de zece
ani. Rusul şi‑a păstrat însă relaţiile de prietenie, una fiind chiar cu Tkacev.

Dimitri Sreluk, care nu este agent de fotbalişti şi nici nu are vreo funcţie în cadrul vreunui club de fotbal, este cel care va achita banii campioanei României, urmând ca mai apoi tot el să încerce să-l direcţioneze pe ivorian către o echipă de top din Spania sau dintr-un alt campionat puternic al Europei.

Dnepr îl aşteaptă mâine pe Găman

Un alt fotbalist din Liga I ar putea ajunge în spaţiul ex-sovietic. Tehnicianul ucrainenilor, Junade Ramos, i-a dat termen până mâine lui Valerică Găman să se decidă dacă va accepta sau nu oferta de la Dnepr.

După ce l-au achiziţionat pe Nelson Rivas de la Inter, oficialii ucrainenilor mai vor un fundaş de top. Indiferent dacă va fi sau nu declarat liber de contract, Dnepr este dispusă să-l achiziţioneze pe Găman contra cost. Dacă olteanul va refuza, atunci pe lista lui Ramos se află un fundaş de la Atletico Madrid.

500 de mii de euro pe an va câştiga Traore la Kuban Krasnodar. Cu tot cu prime, poate ajunge la 700.000 de euro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite